Din experiența unui Mesager UNICEF

Ionuț Sălcianu este unul din Mesagerii UNICEF și face parte din echipa noastră din aprilie 2014. El și colegii lui vă abordează pe stradă, în piețele aglomerate sau în centrele comerciale din Bucuresti și vă povestesc despre ce face UNICEF pentru copii. La sfârșitul discursului lui explică și ce poți face și TU pentru copiii din Romania și din întreaga lume, și anume să donezi lună de lună o sumă modică, echivalentul poate al unui bilet la film, devenind astfel prietenul copiilor, adică un Prieten UNICEF.

După un an de la venirea lui Ionuț în echipa UNICEF, el a vizitat una din comunitățile în care UNICEF se implică prin campania „Hai la scoală!”. Prin diferite activități cu copiii, cadre didactice, părinții și comunitatea, UNICEF sprijină reîntoarcerea copiilor la scoală. Astfel, Ionuț a văzut impactul și rezultatele campaniei UNICEF și a cunoscut beneficiarii pentru care cere persoanelor fizice cu care discută, să devină Prieteni UNICEF.

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Ionuț, Mesager UNICEF, în vizită la școala din Fântânele, Cojasca, jud. Dâmbovița

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Ionuț, Mesager UNICEF, în vizită la școala din Fântânele, Cojasca, jud. Dâmbovița

L-am rugat pe Ionuț să ne povestească cum i s-a părut în vizită. Iată ce ne-a spus:

Putem decide să fim noi ultima generație care vede săli de curs goale”– astfel își încheia Malala Yousafzai discursul de primire a Premiului Nobel pentru Pace anul trecut. Pentru cei care găsesc aceste cuvinte încă utopice, aș aduce drept argument experiența personală concretă (redată aici pe scurt) a unei vizite recente într-o comunitate din România – comunitate care a crescut și s-a unit în jurul unei școli – cândva între cele pe care Malala le avea în minte atunci când vizualiza o clasă pustie.

Vorbim despre satul Fântânele, comuna Cojasca, Dâmbovița.Un loc în care am avut ocazia să-mi reamintesc scopul la care am aderat în ultimul an, ca parte a echipei de strângere de fonduri UNICEF. Fântânele este una dintre comunitățile în care a ajuns programul „Hai la școală!”, ale cărui rezultate după 3 ani încheiați au produs, după cum am putut afla, un progres sensibil în ce privește participarea școlară și responsabilitatea familiilor față de educația propriilor copii.

Ionuț împreună cu Laur. © UNICEF Romania/ Radu Sandovici

Părinții vin la școală, antrenați în evenimente din care învață cot la cot cu școlarii. Învățătorii își redobândesc pasiunea pentru profesie, participând la educația comunității ca întreg. Copiii învață concomitent româna și romani (încă nu am pomenit că în Fântânele populația este 100% de etnie romă), fac schimburi culturale cu copiii altor sate și își însușesc totodată tradiția locală.Dar, dincolo de fapte, impresia pe care țin să o împărtășesc vizează atitudini.

Ascultând părinți care spun acum: „copiii mei trebuie să facă mai multă școală decât mine, să-și ajute mai mult copiii decât am fost ajutat eu”, observ cum mesajul capătă, treptat, universalitate.

© UNICEF Romania/ Ionuț, Mesager UNICEF, în acțiune, vorbind cu doi posibili Prieteni UNICEF

© UNICEF Romania/ Ionuț, Mesager UNICEF, în acțiune, vorbind cu doi posibili Prieteni UNICEF

O mamă a 11 copii găsește, venind la școală și petrecând timp cu alte mame și cu învățătoarea care le-a devenit prietenă, un răgaz de la muncile casei, pe când fiul ei de 7 ani Laur, se pregătește să devină constructor. Odată cu clasa I, a început drumul spre o posibilă carieră de inginer.

Asemenea frânturi de viață, cu așteptările (mereu mai temerare) pe care le exprimă, mi-au revelat o lume care, prin optimismul ei, te invită să construiești. Așa cum sigur o va face Laur, dar într-un fel mai profund. Laur este un mesager al vocii Malalei.

Vorbind despre mesageri, mă întorc în marele oraș, în care eu și colegii mei participăm cum știm mai bine la proiectul unei Românii cu educație mai bună. Dacă locuiești în București sau vizitezi orașul și te întâlnești cu Mesagerii UNICEF, putem vorbi despre ce nu încape în marginile unui articol și merită, cred eu, povestit.

Transmit, în numele, această invitație la dialog. Așa cum ai spune: „Hai la școală!”.