Adoptarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului în urmă cu 26 de ani a permis realizarea unor progrese extraordinare în beneficiul copiilor. În decursul unei singure generaţii, la nivel mondial, s-a redus la jumătate rata mortalităţii înregistrate în rândul copiilor, s-a asigurat accesul la educaţie primară pentru peste 90% dintre copii, iar numărul persoanelor care beneficiază de apă din surse sigure a crescut cu 2,6 miliarde. Însă, în ciuda acestor progrese semnificative, lumea rămâne un loc cât se poate de inechitabil pentru copiii cei mai săraci şi mai dezavantajaţi, potrivit unui raport UNICEF lansat astăzi, cu titlul Şanse egale pentru fiecare copil: promisiunea echităţii.19

Copiii reprezintă aproape jumătate din populaţia săracă a lumii, în jur de 250 de milioane de copii trăiesc în ţări sfâşiate de conflicte şi peste 200.000 şi-au riscat viaţa în acest an în căutarea unui refugiu în Europa. Riscul de deces înaintea vârstei de cinci ani este de două ori mai ridicat în rândul copiilor din familiile cele mai sărace decât în cazul celor din familiile cele mai înstărite, iar riscul neşcolarizării este de cinci ori mai mare. Probabilitatea unei căsătorii înainte de împlinirea vârstei de 18 ani este de patru ori mai ridicată în cazul fetelor din familiile cele mai nevoiaşe decât în rândul celor din familiile cele mai înstărite.

Astăzi, România sărbătoreşte 25 de ani de la ratificarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. S-au realizat progrese importante, iar în ultimii ani copiii au redevenit o prioritate pentru România. Autorităţile, mass-media şi publicul larg au plasat drepturile copilului în fruntea agendei lor.

Cu toate acestea, România înregistrează una dintre cele mai mari rate ale sărăciei şi excluziunii sociale din UE, copiii şi adolescenţii fiind cei mai vulnerabili. Aproape 50% dintre copiii români sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. Copiii din mediul rural, din comunităţile rome şi cei cu dizabilităţi, împreună cu familiile lor, sunt chiar mai vulnerabili.

Peste 50.000 de copii trăiesc în continuare separaţi de familie, cauzele fiind adesea evitabile. O mare parte dintre aceştia sunt copii cu dizabilităţi, care reprezintă o treime dintre copiii instituţionalizaţi. La nivel naţional, mai bine de 300.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani nu merg la şcoală. Rezultatele testului PISA arată că, în România, aproximativ 40% dintre adolescenţi nu deţin competenţele şi cunoştinţele necesare pentru a funcţiona într-o societate modernă. Potrivit unui studiu realizat de ONU, probabilitatea ca un copil de etnie romă să nu frecventeze grădiniţa este de două ori mai mare decât în cazul copiilor neromi. Anual, un milion de copii (reprezentând o pătrime din populaţia de copii) sunt spitalizaţi, cauzele putând fi de multe ori prevenite. Rata mortalităţii infantile este de patru ori mai ridicată în Moldova decât în Bucureşti.

Insuficienţa serviciilor de calitate în domeniul sănătăţii, al educaţiei şi al protecţiei copilului este mai accentuată în mediul rural şi în comunităţile vulnerabile, tocmai în zonele în care nevoia pentru astfel de servicii este cea mai mare. Până în prezent, România a plasat în centrul atenţiei şi al alocării bugetare prestaţiile în bani, în timp ce pentru serviciile sociale s-a alocat sub 0,5% din PIB (comparativ cu media UE de 2,2%). Aceasta înseamnă că serviciile care ar putea preveni excluziunea socială cu costuri reduse sunt aproape inexistente, în timp ce o mare parte a bugetului social vizează prestaţiile financiare, remediale şi ineficiente, care menţin beneficiarii într-o situaţie de dependenţă şi produc efecte limitate asupra incluziunii sociale. Copiii înstăriţi şi cei din mediul urban beneficiază de educaţie într-o proporţie mai ridicată decât cei săraci şi din mediul rural. Asistenţa medicală comunitară este mult subfinanţată, în timp ce spitalele continuă să atragă investiţiile din domeniul sanitar.

Cu toate acestea, experienţele şi studiile realizate în întreaga lume ne arată că serviciile preventive comunitare de calitate reprezintă cheia pentru ruperea cercului vicios al sărăciei şi acordarea unei şanse tuturor copiilor astfel încât aceştia să se dezvolte la potenţialul lor maxim. Acest lucru a fost recunoscut cât se poate de clar şi susţinut în cadrul recomandărilor UE privind investiţiile sociale şi investiţia în copii.

La nivel internaţional, naţional şi local, astfel de inechităţi ample adâncesc cercul vicios intergeneraţional al sărăciei şi al defavorizării. Mai mult, afectează profund drepturile copilului şi subminează puternic oportunităţile de dezvoltare ale unei ţări. Investiţia în copii reprezintă o obligaţie legală prevăzută în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, dar este totodată o obligaţie morală şi o decizie corectă din punct de vedere financiar.

Lucrurile pot sta însă şi altfel. Ştim cum să încetinim, să oprim şi să schimbăm traiectoria acestui proces pentru a-l transforma într-un cerc vicios intergeneraţional al progresului. Noi suntem cei care trebuie să luăm decizia de a acţiona, cu un angajament şi resurse sporite. Trebuie să facem în aşa fel încât aceasta să fie alegerea morală, pragmatică, strategică şi echitabilă.

Cu aproape doi ani în urmă, UNICEF a salutat decizia Guvernului României pentru reînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie – o decizie cheie pentru copiii români. Sub conducerea D-nei Coman, am fost martorii unei accelerări a reformelor adresate copiilor şi familiilor lor, UNICEF susţinând acest proces prin acordarea de asistenţă tehnică. Vedem pe zi ce trece cum acest angajament se transformă în investiţii sporite în copii, în concordanţă cu recomandarea UE. Strategiile naţionale ce vizează incluziunea socială, drepturile copilului, sănătatea, educaţia şi alte domenii în mod clar se traduc dinn angajamente în investiții crescute în copii, în conformitate cu recomandările UE.

Împreună cu autorităţile centrale, judeţene şi locale, dar şi cu societatea civilă, UNICEF testează furnizarea de servicii sociale integrate la nivel comunitar în Bacău, unde se remarcă un deficit al serviciilor sociale atât la capitolul resurse umane, cât şi la nivelul fondurilor alocate. Acest pachet minim de servicii poate juca un rol esenţial în eliminarea discrepanţelor persistente din sfera echităţii: un prezent mai bun pentru copii, de exemplu prin sprijinirea familiilor vulnerabile şi prevenirea separării nejustificate; un viitor mai bun pentru România – copiii educaţi vor deveni cetăţeni educaţi, lucrători şi întreprinzători productivi; un echilibru bugetar mai bun – serviciile preventive de bază, precum vaccinarea, prezintă costuri mult mai mici decât spitalizarea şi alte servicii specializate.

Investiţia în copii, mai ales în cei mai vulnerabili, reprezintă alegerea corectă atât în teorie, cât şi în practică. O astfel de investiţie este însoţită de beneficii multiple nu doar pentru copii, ci şi pentru familiile, comunităţile şi ţara lor.

Acum, când sărbătorim 25 de ani de implementare a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului în România şi progresele realizate până în prezent, propun să ne reînnoim angajamentul de a continua parteneriatele şi eforturile noastre şi în viitorii ani.