factografic3În mentalitatea actuală, în România, conceptele de „educație” și „inteligență” sunt asociate cu un sens academic, de „a merge la școală” și „a avea rezultate, performanțe”. Cercetările ultimilor ani arată, însă, că educația este cu mult mai mult decât memorarea unor informații sau obținerea unor diplome și calificări.

Educația trebuie privită ca un proces de activități și acțiuni care duc la dezvoltarea armonioasă a unui copil sau adolescent și transformarea lui într-un adult cu adevărat pregătit, care poate lua decizii și care poate reacționa constructiv la diverse situații de viață. Din acest motiv, educația nu trebuie privită doar în sens academic, de „școlire”, ci trebuie să includă și dezvoltarea abilităților non-cognitive sau „de viață”.

Ce sunt abilitățile non-cognitive

Cu un rol central în viața tinerilor*, ablităţile non-cognitive sunt acele abilităţi relevante din punct de vedere şcolar/academic şi ocupaţional şi care nu sunt măsurate de teste de IQ sau de performanţă. Aceste abilităţi sunt cunoscute sub diverse nume: abilităţi socio-emoţionale, soft skills, abilităţi non-cognitive, abilităţi de viaţă, etc. și se referă la motivație, perseverență, reziliență, capacitatea de auto-control, imaginea de sine pozitivă, creativitate, înțelegerea și exprimarea emoțiilor etc.

Dezvoltarea abilităților cognitive. De ce?

Abilitățile de viață sunt cele ne ajută să ne adaptăm eficient la situațiile prin care trecem. Un adolescent care este conștient de emoțiile, comportamentele și resursele pe care le are va face față eficient provocărilor din viața lui, va putea veni cu strategii de răspuns în momentele dificile și va putea construi relații pozitive, sănătoase cu cei din jurul lui.

Să ne imaginăm, de exemplu, cum reacționează doi adolescenți în fața unor probleme legate de imaginea de sine. Andi e un adolescent care se cunoaște destul de bine, știe cum să se mențină motivat și cum să își controleze emoțiile. Andi crede că dacă se străduie suficient, poate învăța orice. El a înțeles că lucrurile nu ies tot timpul din prima și învață din greșeli. Mai mult, când vede că un prieten reușește unde el a dat greș, Andi înțelege că și el poate ajunge acolo, chiar dacă mai are de lucrat. Andi este motivat știind că poate reuși și știe că succesul lui va fi determinat de efort și ambiție.

Pentru Alex, adolescent și el, situațiile sunt ori albe, ori negre. El ia lucrurile așa cum sunt și nu crede că le poate schimba. Alex crede că dacă nu poate reuși, n-are rost să înceapă ceva.  Alex crede că nu are sens să participe în activități dacă nu este cel mai bun, renunță atunci când simte frustrare și crede că greșeala este dovada faptului că nu este destul de bun. Se simte amenințat de reușita celorlalți, iar faptul că el nu știe dacă va putea ajunge la același nivel îi generează anxietate. Motivația, pentru Alex, vine din laudă, iar el crede că succesul este stă în inteligență și talent, care sunt abilități „date”, nu dobândite.

Putem observa, prin acest exercițiu, diferența dintre două abordări, care rezultă din nivelurile diferite de asimilare a abilităților non-cognitive. Abilitățile non-cognitive ale lui Alex nu sunt la fel de bine dezvoltate ca ale lui Andi, iar pentru el luarea unor decizii e un proces lung și deloc confortabil.

Adolescența este perioada în care se conturează personalitatea și cel mai potrivit moment pentru a dezvolta sau întări abilitățile de viață care vor crește șansele viitorilor adulți de a avea succes în carieră și în relațiile personale. Este nevoie, de aceea, ca programele de dezvoltare a abilităților non-cognitive să fie incluse cât mai devreme în educația adolescenților. Cu cât mai devreme vor fi conștienți adolescenții de resursele pe care le au la dispoziție, în ei înșiși, ca să facă față schimbărilor și situațiilor din viața lor, cu atât vor putea întâlni succesul mai repede.

*Abilitățile non-cognitive se pot învață pe tot parcursul vieții, încă de la vârste fragede și nu se adresează doar adolescenților.