Violența împotriva femeilor și fetelor este, din păcate, un fenomen încă tolerat în România. Considerăm că este de datoria fiecăruia dintre noi să putem privi acest fenomen în mod realist, să îl combatem în mod activ și să încercăm să găsim soluția pentru ca egalitatea de gen să facă parte din realitatea noastră de fiecare zi.

Pe 16 martie a avut loc evenimentul „An innovative means for advancing women empowerment”, având alături pe Elizabeth Nyamayaro, consilier în cadrul UNWOMEN, Ioana Liana Cazacu, aflată în conducerea Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și bărbați  – în rolul de moderator și pe Andreea Marin, Ambasador National pentru UNICEF in România.

Unicef_16-martie

La acest eveniment s-a discutat despre noua ocupație din România, aceea de Expert în egalitate de șanse, inițiativă prin care se demonstrează că România își reînnoiește angajamentul față de egalitatea de gen și față de drepturile femeilor și fetelor, cum este cea din povestea de mai jos.

Eugenia este o fată de etnie romă în vârstă de 15 ani. Locuiește într-un sat sărac, la mare distanță de cel mai apropiat liceu din zonă, și provine dintr-o familie defavorizată cu un nivel scăzut de educație – cu toate acestea, ea merge în fiecare zi la școală.  Se trezește la 5 dimineața, merge pe jos 30 de minute bune până la gară, călătorește o oră cu trenul, apoi, când ajunge în oraș, ia autobuzul până la școală unde la ora 8 dimineața începe cursurile. La prânz, de multe ori nu are altceva de mâncare decât o bucată de pâine. La ora 4 după-amiaza este înapoi acasă. După o pauză de o oră, începe și-și face temele până seara târziu, la lumina singurei lămpi din micuța casă în care locuiește.

Mama Eugeniei s-a prăpădit când ea avea numai 11 luni, Eugenia fiind crescută de tatăl ei. Nu este ușor să găsești un loc de muncă într-un sat, mai ales atunci când ești de etnie romă, iar tatăl Eugeniei e șomer de 5 ani de zile. Nu este un om cu studii, dar un lucru știe cu certitudine – Eugenia va termina liceul și, de ce nu, va merge mai departe la facultate să-și urmeze visul de a deveni avocat. Nu sunt mulți cei care să nutrească asemenea ambiții în jurul lor, iar uneori este greu să continui să visezi când te învinge oboseala, foamea sau când ești sătul de insultele care-ți sunt adresate pe motive de etnie. Au fost momente când tatăl Eugeniei s-a gândit să-și țină fata acasă – să o știe în siguranță, căci bani pentru a-i asigura prânzul sau materialele școlare nu avea. Dar își dorește o viață mai bună pentru ea – iar ea are vise de împlinit. De aceea, sunt seri în care tatăl nu mănâncă și își păstrează temerile pentru el.

Exemplul Eugeniei este unul de putere și capacitare, exemplul unei fete care are parte de sprijinul tatăl ei pentru a putea trece peste o multitudine de dificultăți: sărăcie, discriminare față de romi, mai ales față de fetele de etnie romă, un sistem de învățământ care nu este conceput pentru o fată ca ea. ‚

În România avem numeroase fete și femei ca Eugenia. Pentru ele, pentru viitorul lor, acest parteneriat dovedește angajamentul de a promova în mod activ cel de-al 5-lea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă, încurajarea și susținerea femeilor și veriga către dezvoltarea durabilă.

De la înființarea, în România, a Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați,  am fost martorii unui reviriment în acest domeniu.

Un exemplu recent în acest sens îl constituie ratificarea de către Parlament a Convenției de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice. UNICEF a susținut cu mândrie această inițiativă a Guvernului României, pledând pentru ratificare, alături de Agenția Națională, pe tot parcursul procesului respectiv. Odată ratificată Convenția de către Parlamentul României, am demarat, împreună cu Guvernul și cu Parlamentul României, procesul de aliniere a legislației naționale la prevederile acestei Convenții.

Pe de altă parte, legislația nu determină automat și o schimbare la nivel de păreri, atitudini și comportamente. UNICEF împreună cu  parteneri guvernamentali și cu autoritățile locale fac eforturi în vederea sensibilizării profesioniștilor din sfera sănătății, educației și protecției sociale, vizavi de dimensiunea de gen. Se urmărește întărirea capacității sistemelor de sănătate, educație și protecție socială de a deveni mai receptive la egalitatea de gen, în particular capacitatea de a identifica femeile și copii vulnerabili și de a asigura un sprijin adaptat nevoilor acestora astfel încât aceștia să-și poată atinge întregul potențial și să beneficieze de toate drepturile care li se cuvin. Acest lucru concordă cu prioritățile UNICEF la nivel global care vizează promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor și fetelor.

Este clar angajamentul României de a promova în mod activ cel de-al 5-lea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă, încurajarea și susținerea femeilor și veriga către dezvoltarea durabilă si speranța ca parteneriatul nostru în beneficiul femeilor și fetelor din România să continue la fel de fructuos și în viitor.