„Scuza anonimității” pe Internet este înșelătoare. Deși tinerii consideră că Internetul le permite utilizatorilor să interacţioneze fără a-şi dezvălui identitatea, orice acţiune online lasă în urmă o amprentă digitală cu date despre tine. Este foarte greu să fii cu adevărat anonim pe Internet și din acest motiv riscurile de a fi abuzat cresc, mai ales în cazul tinerilor fără experiență și creduli. Abuzul la care pot fi supuşi copiii în mediul online ia diverse forme. Pe măsură ce graniţa dintre online şi offline dispare, trebuie să ştim cu ce se confruntă copiii în mediul virtual şi cum putem să-i sprijinim, în caz de nevoie. Oprirea violenţei în mediul online este responsabilitatea tuturor.

Soyapango, El Salvador, April 14th, 2016: Wanda ( change name ), a teenage girl in Soyapango:  "I am 14 years old; I live in El Salvador, San Salvador. My favorite food is pupusas. My favorite color is orange I go to school, I am in 8th grade, and my favorite subject is Math. Currently, I do believe that all my classmates do things that are not really appropriate in Facebook. For example, I know about the case of someone (a girl) who contacted another person through Facebook. They started interacting, and later decided to meet in person, but it turned out that this person was not who he said he was in Facebook.  Then, he abducted her and the girlfriend she had invited to come with her to the date she had previously agreed to have with him andÉ  Well, in the end, both girls were killed because he turned out to be a murderer." Photo © Adriana Zehbrauskas for UNICEF

Abuzul online

Intimidarea online se poate manifesta fără veste şi este necruțătoare, având consecințe cumplite. Lucrurile care se întâmplă în lumea online reflectă, din păcate, societatea umană în ansamblul său. Violenţa cu care se pot confrunta copiii în mediul online oglindeşte exploatarea şi abuzul la care pot fi expuşi copiii acasă, la şcoală şi în comunităţile din care fac parte.

Află povestea Jessicai, o tânără din Brazilia abuzată pe Internet:

Forme de abuz sexual

Agresorii produc, distribuie şi folosesc materiale în care copiii sunt supuşi abuzurilor, transmit online abuzul sexual la care sunt supuşi copiii şi îi transformă pe aceştia în victime, pregătesc copiii online pentru exploatare sexuală. Pedofilii adoptă cu rapiditate cele mai noi tehnologii care îi ajută să comită infracțiuni împotriva copiilor. A construi un Internet mai bun înseamnă să conştientizăm acest tip de abuz şi să ajutăm cetăţenii Internetului care sunt supuşi acestor riscuri. Trebuie să ne informăm mai bine, să fim mai buni, mai atenţi şi să ne sprijinim reciproc.

Metode de înșelare a încrederii

Există multe escrocherii, iar cei care le comit folosesc metode din ce în ce mai sofisticate. Oferte de angajare false, prieteni care sunt în străinătate şi au probleme, promisiuni de câştiguri financiare rapide, phishing – şi lista poate continua la nesfârşit. Posibilitatea de a deveni victime ale escrocheriilor online este mare, acesta fiind un pericol cu care ne confruntăm toţi.

De asemenea, în prezent, o diversitate de dispozitive – cum sunt computerele, tabletele, telefoanele inteligente, telefoanele mai simple, cu acces la Internet, consolele de jocuri, televizoarele şi dispozitivele de redare a muzicii – oferă multiple posibilităţi de interacţiune prin Internet. Unele sunt prevăzute din fabricaţie cu funcţii de chat şi de acces la platforme de social media.

A construi un Internet mai bun înseamnă să avem încredere în propriile instincte şi să ne documentăm temeinic, evitând situaţiile cu potenţial periculos, cum ar fi să ne întâlnim singuri şi într-un loc izolat cu o persoană pe care am „cunoscut-o” pe Internet, fără să informăm un adult în care avem încredere. În acelaşi timp, un Internet mai bun înseamnă să-i ajutăm şi pe ceilalţi „cetăţeni ai Internetului” să procedeze la fel.

SOLUȚII DE PREVENȚIE

Atenție la conținutul inadecvat pe care îl generezi!

Este dificil să controlăm ce se întâmplă cu imaginile şi cuvintele după ce au fost distribuite. Precauţia în distribuirea conţinutului este o modalitate prin care putem să evităm pierderea controlului asupra materialelor transmise în mediul online, dar chiar şi materialele protejate sau distribuite cu grijă pot fi furate sau comunicate neautorizat.

A construi un Internet mai bun înseamnă să ne protejăm, distribuind conținut cu atenție, dar şi să-i protejăm pe ceilalţi, abţinându-ne să publicăm materiale care i-ar putea pune în situaţii stânjenitoare ori le-ar putea face rău. De asemenea, înseamnă să avem în vedere posibilitatea de a pierde controlul asupra conţinutului chiar înainte de a-l crea.

Setează corect opțiunile de confidențialitate

Opţiunile de confidenţialitate (privacy) disponibile în platformele de social media pot fi setate astfel încât să filtreze persoanele care pot să vă vadă informaţiile, fotografiile şi filmele. Este important să vă gândiţi mereu la ce şi cui îi poate fi distribuit. Dacă opţiunile de confidenţialitate nu sunt setate la nivel de siguranţă, oricine poate vedea aceste informaţii.

Protecţia informaţiilor personale este la fel de importantă şi pentru ceilalţi. Nu este acceptabil să intrăm pe conturile altor persoane sau să le folosim numerele de telefon ori profilurile, fără permisiunea acestora.

De asemenea, este esenţială securitatea platformelor şi canalelor pe care le folosim. Sistemele nesecurizate permit accesarea neautorizată a informaţiilor şi materialelor.

A construi un Internet mai bun înseamnă să avem grijă ce distribuim şi să respectăm nevoia de confidenţialitate a celorlalţi. De asemenea, înseamnă să ştim dacă platformele şi canalele pe care le folosim au capacitatea de a ne proteja informaţiile.

Înainte de a încheia această primă parte a discuției noastre despre abuzul pe internet, trebuie să te mai facem conștient de un lucru important: cuvintele pot avea efecte profunde şi de durată asupra oamenilor. Poate fi dificil să înţelegem impactul lor în online, deoarece persoanele cu care comunicăm nu se află în faţa noastră. Fii atent la modul în care, intenționat sau nu, poți răni, la rândul tău, alte persoane. Fii mereu în siguranță!