Unicef Blog

Din Categoria: "UNICEF România"

De ce adolescenții trebuie sprijiniți și încurajați să-și dezvolte abilitățile de viață

în UNICEF România | scris de unicef | pe 08/Mar/2016 | 0 Comentarii

factografic3În mentalitatea actuală, în România, conceptele de „educație” și „inteligență” sunt asociate cu un sens academic, de „a merge la școală” și „a avea rezultate, performanțe”. Cercetările ultimilor ani arată, însă, că educația este cu mult mai mult decât memorarea unor informații sau obținerea unor diplome și calificări.

Educația trebuie privită ca un proces de activități și acțiuni care duc la dezvoltarea armonioasă a unui copil sau adolescent și transformarea lui într-un adult cu adevărat pregătit, care poate lua decizii și care poate reacționa constructiv la diverse situații de viață. Din acest motiv, educația nu trebuie privită doar în sens academic, de „școlire”, ci trebuie să includă și dezvoltarea abilităților non-cognitive sau „de viață”.

Ce sunt abilitățile non-cognitive

Cu un rol central în viața tinerilor*, ablităţile non-cognitive sunt acele abilităţi relevante din punct de vedere şcolar/academic şi ocupaţional şi care nu sunt măsurate de teste de IQ sau de performanţă. Aceste abilităţi sunt cunoscute sub diverse nume: abilităţi socio-emoţionale, soft skills, abilităţi non-cognitive, abilităţi de viaţă, etc. și se referă la motivație, perseverență, reziliență, capacitatea de auto-control, imaginea de sine pozitivă, creativitate, înțelegerea și exprimarea emoțiilor etc.

Dezvoltarea abilităților cognitive. De ce?

Abilitățile de viață sunt cele ne ajută să ne adaptăm eficient la situațiile prin care trecem. Un adolescent care este conștient de emoțiile, comportamentele și resursele pe care le are va face față eficient provocărilor din viața lui, va putea veni cu strategii de răspuns în momentele dificile și va putea construi relații pozitive, sănătoase cu cei din jurul lui.

Să ne imaginăm, de exemplu, cum reacționează doi adolescenți în fața unor probleme legate de imaginea de sine. Andi e un adolescent care se cunoaște destul de bine, știe cum să se mențină motivat și cum să își controleze emoțiile. Andi crede că dacă se străduie suficient, poate învăța orice. El a înțeles că lucrurile nu ies tot timpul din prima și învață din greșeli. Mai mult, când vede că un prieten reușește unde el a dat greș, Andi înțelege că și el poate ajunge acolo, chiar dacă mai are de lucrat. Andi este motivat știind că poate reuși și știe că succesul lui va fi determinat de efort și ambiție.

Pentru Alex, adolescent și el, situațiile sunt ori albe, ori negre. El ia lucrurile așa cum sunt și nu crede că le poate schimba. Alex crede că dacă nu poate reuși, n-are rost să înceapă ceva.  Alex crede că nu are sens să participe în activități dacă nu este cel mai bun, renunță atunci când simte frustrare și crede că greșeala este dovada faptului că nu este destul de bun. Se simte amenințat de reușita celorlalți, iar faptul că el nu știe dacă va putea ajunge la același nivel îi generează anxietate. Motivația, pentru Alex, vine din laudă, iar el crede că succesul este stă în inteligență și talent, care sunt abilități „date”, nu dobândite.

Putem observa, prin acest exercițiu, diferența dintre două abordări, care rezultă din nivelurile diferite de asimilare a abilităților non-cognitive. Abilitățile non-cognitive ale lui Alex nu sunt la fel de bine dezvoltate ca ale lui Andi, iar pentru el luarea unor decizii e un proces lung și deloc confortabil.

Adolescența este perioada în care se conturează personalitatea și cel mai potrivit moment pentru a dezvolta sau întări abilitățile de viață care vor crește șansele viitorilor adulți de a avea succes în carieră și în relațiile personale. Este nevoie, de aceea, ca programele de dezvoltare a abilităților non-cognitive să fie incluse cât mai devreme în educația adolescenților. Cu cât mai devreme vor fi conștienți adolescenții de resursele pe care le au la dispoziție, în ei înșiși, ca să facă față schimbărilor și situațiilor din viața lor, cu atât vor putea întâlni succesul mai repede.

*Abilitățile non-cognitive se pot învață pe tot parcursul vieții, încă de la vârste fragede și nu se adresează doar adolescenților.

Ziua pentru Internet mai sigur. Informația ne poate ajuta să ne protejăm copiii

în UNICEF România | scris de Administrare UNICEF | pe 09/Feb/2016 | 0 Comentarii

Ca părinte, dorești să îți protejezi copilul de toate primejdiile. Îl ții de mână când treceți împreună strada, îl înveți să nu se apropie de flacără deschisă sau de oala care fierbe, îi cumperi cască de protecție atunci când învață să meargă pe bicicletă. Acestea toate fac parte din universul primejdiilor de care știi, și deci îl poți apăra. Dar ce faci cu toate primejdiile despre care încă nu ai aflat?

Vizual Violenta-12
Dorim să atragem atenția asupra unui fenomen care s-a furișat în viețile copiilor din România, ajungând să afecteze confortul lor psihic, încrederea în ei și în lume, dorința de a interacționa cu cei din jur. Este vorba despre cyber bullying, sau hărțuirea digitală.
Studiul EU Kids Online arată că vârsta la care copiii intră pentru prima dată pe internet este în scădere, ei fiind prezenți online începând cu vârsta de 10 ani. Experiențele neplăcute online îi afectează într-o mare măsură pe copiii din România, aceștia declarând în proporție de 21% că au fost jigniți, supărați sau deranjați de ceva pe internet.
Un prim fel în care putem începe să îi protejăm este privind acest fenomen ca pe unul real, cu impact semnificativ în viețile copilului, întrucât vorbim despre atacarea stimei de sine. Odată admisă gravitatea fenomenului, următoarele acțiuni pot fi întreprinse pentru a-i ajuta pe cei mici să se simtă mai în siguranță online:
1. Ia-ți timp pentru a vorbi cu cel mic despre ce îi place să facă online, ce i se pare interesant. Delicat, introdu în conversație o întrebare despre ce îi deranjează pe internet. Încearcă să afli dacă a avut interacțiuni neplăcute cu alți utilizatori.

2. Transmite-i că nu are niciun fel de obligație de a se apăra în fața nimănui. Anonimatul permite oricui să atunce “săgeți”, însă răspunsul cel mai sănătos este ignorarea oricărei tentative de atac. Astfel, atacatorii sunt descurajați, văzând că acțiunea lor nu este validată în niciun fel.
3. Stabilește o relație de încredere cu copilul tău, astfel încât tu să devii prima persoană la care ar apela, în caz că se petrece ceva neplăcut online. Povestiți despre beneficiile și riscurile unui profil public pe o rețea de socializare, despre protecția datelor personale. Învață-l să nu posteze nimic din ce i-ar putea periclita imaginea pe viitor.

4. Poate crezi că limitând semnificativ accesul copilului tău la internet, îl vei proteja mai bine. Suntem de acord că limitarea timpului petrecut în fața calculatorului este o măsură sănătoasă, însă interzicerea sau limitarea drastică poate avea consecințe neplăcute din punct de vedere a integrării sociale a micuțului. Copiii folosesc online-ul pentru a comunica între ei, pentru a studia și pentru a-și face temele, iar ca părinți, putem să îi ajutăm să facă distincția dintre zona sigură, productivă și zona “de evitat” a internetului.

Frânturi de viață – povestea unei mame minore și dorința ei de a reuși – Povestea Alexandrei

în UNICEF România | scris de UNICEF Romania | pe 28/Jan/2016 | 0 Comentarii

Cu toții ne închipuim cum vor arăta cele mai importante momente ale vieții noastre. Acele momente care împart timpul în „înainte de” și „după”. Dar pentru Alexandra, unul dintre aceste momente – poate cel mai important – a prins-o complet nepregătită, vulnerabilă și aproape singură.

Dar Alexandra luptă cu circumstanțele, zâmbește și speră la un viitor mai bun.

_W1A0918

©UNICEF Romania/Cybermedia

Devenită proaspătă mamă a unui baietel, Denis, Alexandra ne povestește cum a ajuns în situația de a aduce un copil pe lume la doar 17 ani. A aflat de sarcină în luna a cincea, după trei ani de relație cu tatăl copilului și nu a dezvăluit decât familiei, de teama judecății aspre a membrilor comunității și de posibilitatea de a fi nevoită să renunțe la școală.

În prezent, Alexandra si tatăl lui Denis sunt împreună, dar locuiesc separat. Își doresc să aibă posibilitatea de a avea o casă împreună, pentru a-i oferi celui mic o viață cât mai bună.

_W1A0957

©UNICEF Romania/Cybermedia

 

Alexandra  i-a facut o promisiune tatălui ei, care acum nu se mai află printre noi, să devina avocat. Deși știe că îi va fi greu, va face tot ce este posibil să-și împlinească acest vis. De aceea îsi doreste foarte mult să-și continue studiile.

_W1A0946

©UNICEF Romania/Cybermedia

Cel mai important lucru pentru Alexandra, în acest moment, este să primească sprijin. Dacă ea ar fi primit, poate, informațiile necesare unei adolescente de vârsta ei, Denis ar fi venit pe lume când cuplul și-ar fi terminat studiile, iar viața lor ar fi fost mai simplă.

Pentru Alexandra și alte fete în situația ei, serviciile integrate la nivel de comunitate ar fi putut și ar putea în continuare să aibă un impact pozitiv major. Au nevoie ca ușile școlii să le fie deschise, indiferent de situația în care se află. Mai au nevoie și de un consilier școlar care să le ofere minimul de educație sexuală pentru a diminua riscurile unor sarcini timpurii, un asistent medical pentru a le ajuta pe parcursul sarcinilor, dacă situația este de așa natură și de un asistent social care să susțină parcursul profesional și să vegheze la integrarea lor ulterioară în societate.

http://unicef.ro/serviciicomunitarepentrucopii/

Discurs Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, 20 noiembrie 2015

în UNICEF România | scris de UNICEF Romania | pe 20/Nov/2015 | 0 Comentarii

Adoptarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului în urmă cu 26 de ani a permis realizarea unor progrese extraordinare în beneficiul copiilor. În decursul unei singure generaţii, la nivel mondial, s-a redus la jumătate rata mortalităţii înregistrate în rândul copiilor, s-a asigurat accesul la educaţie primară pentru peste 90% dintre copii, iar numărul persoanelor care beneficiază de apă din surse sigure a crescut cu 2,6 miliarde. Însă, în ciuda acestor progrese semnificative, lumea rămâne un loc cât se poate de inechitabil pentru copiii cei mai săraci şi mai dezavantajaţi, potrivit unui raport UNICEF lansat astăzi, cu titlul Şanse egale pentru fiecare copil: promisiunea echităţii.19

Copiii reprezintă aproape jumătate din populaţia săracă a lumii, în jur de 250 de milioane de copii trăiesc în ţări sfâşiate de conflicte şi peste 200.000 şi-au riscat viaţa în acest an în căutarea unui refugiu în Europa. Riscul de deces înaintea vârstei de cinci ani este de două ori mai ridicat în rândul copiilor din familiile cele mai sărace decât în cazul celor din familiile cele mai înstărite, iar riscul neşcolarizării este de cinci ori mai mare. Probabilitatea unei căsătorii înainte de împlinirea vârstei de 18 ani este de patru ori mai ridicată în cazul fetelor din familiile cele mai nevoiaşe decât în rândul celor din familiile cele mai înstărite.

Astăzi, România sărbătoreşte 25 de ani de la ratificarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. S-au realizat progrese importante, iar în ultimii ani copiii au redevenit o prioritate pentru România. Autorităţile, mass-media şi publicul larg au plasat drepturile copilului în fruntea agendei lor.

Cu toate acestea, România înregistrează una dintre cele mai mari rate ale sărăciei şi excluziunii sociale din UE, copiii şi adolescenţii fiind cei mai vulnerabili. Aproape 50% dintre copiii români sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. Copiii din mediul rural, din comunităţile rome şi cei cu dizabilităţi, împreună cu familiile lor, sunt chiar mai vulnerabili.

Peste 50.000 de copii trăiesc în continuare separaţi de familie, cauzele fiind adesea evitabile. O mare parte dintre aceştia sunt copii cu dizabilităţi, care reprezintă o treime dintre copiii instituţionalizaţi. La nivel naţional, mai bine de 300.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani nu merg la şcoală. Rezultatele testului PISA arată că, în România, aproximativ 40% dintre adolescenţi nu deţin competenţele şi cunoştinţele necesare pentru a funcţiona într-o societate modernă. Potrivit unui studiu realizat de ONU, probabilitatea ca un copil de etnie romă să nu frecventeze grădiniţa este de două ori mai mare decât în cazul copiilor neromi. Anual, un milion de copii (reprezentând o pătrime din populaţia de copii) sunt spitalizaţi, cauzele putând fi de multe ori prevenite. Rata mortalităţii infantile este de patru ori mai ridicată în Moldova decât în Bucureşti.

Insuficienţa serviciilor de calitate în domeniul sănătăţii, al educaţiei şi al protecţiei copilului este mai accentuată în mediul rural şi în comunităţile vulnerabile, tocmai în zonele în care nevoia pentru astfel de servicii este cea mai mare. Până în prezent, România a plasat în centrul atenţiei şi al alocării bugetare prestaţiile în bani, în timp ce pentru serviciile sociale s-a alocat sub 0,5% din PIB (comparativ cu media UE de 2,2%). Aceasta înseamnă că serviciile care ar putea preveni excluziunea socială cu costuri reduse sunt aproape inexistente, în timp ce o mare parte a bugetului social vizează prestaţiile financiare, remediale şi ineficiente, care menţin beneficiarii într-o situaţie de dependenţă şi produc efecte limitate asupra incluziunii sociale. Copiii înstăriţi şi cei din mediul urban beneficiază de educaţie într-o proporţie mai ridicată decât cei săraci şi din mediul rural. Asistenţa medicală comunitară este mult subfinanţată, în timp ce spitalele continuă să atragă investiţiile din domeniul sanitar.

Cu toate acestea, experienţele şi studiile realizate în întreaga lume ne arată că serviciile preventive comunitare de calitate reprezintă cheia pentru ruperea cercului vicios al sărăciei şi acordarea unei şanse tuturor copiilor astfel încât aceştia să se dezvolte la potenţialul lor maxim. Acest lucru a fost recunoscut cât se poate de clar şi susţinut în cadrul recomandărilor UE privind investiţiile sociale şi investiţia în copii.

La nivel internaţional, naţional şi local, astfel de inechităţi ample adâncesc cercul vicios intergeneraţional al sărăciei şi al defavorizării. Mai mult, afectează profund drepturile copilului şi subminează puternic oportunităţile de dezvoltare ale unei ţări. Investiţia în copii reprezintă o obligaţie legală prevăzută în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, dar este totodată o obligaţie morală şi o decizie corectă din punct de vedere financiar.

Lucrurile pot sta însă şi altfel. Ştim cum să încetinim, să oprim şi să schimbăm traiectoria acestui proces pentru a-l transforma într-un cerc vicios intergeneraţional al progresului. Noi suntem cei care trebuie să luăm decizia de a acţiona, cu un angajament şi resurse sporite. Trebuie să facem în aşa fel încât aceasta să fie alegerea morală, pragmatică, strategică şi echitabilă.

Cu aproape doi ani în urmă, UNICEF a salutat decizia Guvernului României pentru reînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie – o decizie cheie pentru copiii români. Sub conducerea D-nei Coman, am fost martorii unei accelerări a reformelor adresate copiilor şi familiilor lor, UNICEF susţinând acest proces prin acordarea de asistenţă tehnică. Vedem pe zi ce trece cum acest angajament se transformă în investiţii sporite în copii, în concordanţă cu recomandarea UE. Strategiile naţionale ce vizează incluziunea socială, drepturile copilului, sănătatea, educaţia şi alte domenii în mod clar se traduc dinn angajamente în investiții crescute în copii, în conformitate cu recomandările UE.

Împreună cu autorităţile centrale, judeţene şi locale, dar şi cu societatea civilă, UNICEF testează furnizarea de servicii sociale integrate la nivel comunitar în Bacău, unde se remarcă un deficit al serviciilor sociale atât la capitolul resurse umane, cât şi la nivelul fondurilor alocate. Acest pachet minim de servicii poate juca un rol esenţial în eliminarea discrepanţelor persistente din sfera echităţii: un prezent mai bun pentru copii, de exemplu prin sprijinirea familiilor vulnerabile şi prevenirea separării nejustificate; un viitor mai bun pentru România – copiii educaţi vor deveni cetăţeni educaţi, lucrători şi întreprinzători productivi; un echilibru bugetar mai bun – serviciile preventive de bază, precum vaccinarea, prezintă costuri mult mai mici decât spitalizarea şi alte servicii specializate.

Investiţia în copii, mai ales în cei mai vulnerabili, reprezintă alegerea corectă atât în teorie, cât şi în practică. O astfel de investiţie este însoţită de beneficii multiple nu doar pentru copii, ci şi pentru familiile, comunităţile şi ţara lor.

Acum, când sărbătorim 25 de ani de implementare a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului în România şi progresele realizate până în prezent, propun să ne reînnoim angajamentul de a continua parteneriatele şi eforturile noastre şi în viitorii ani.

Ce prioritati ar trebui sa aiba UNICEF Romania din prisma adolescentilor

în UNICEF România | scris de unicef | pe 03/Jul/2015 | 0 Comentarii

Va prezentam discursul lui Catalin Zugravu, Secretar al Departamentului de Organizare Interna, Consiliul Național al Elevilor, care a adresat un discurs in cadrul unei intalniri de revizuire a Programul de ţară UNICEF Romania pentru perioada 2013 – 2017.

“Astazi ma aflu in fata dumneavoastra pentru a va vorbi despre care sunt prioritatile pe care Programul de tara UNICEF ar trebui sa le aiba in vedere, din perspectiva adolescentilor. Perspectiva a adolescentilor exprimata chiar de ei. Unii dintre dumneavoastra stiu ca structura reprezentativa a elevilor, Consiliul National al Elevilor, in parteneriat cu ANPDCA, cu Ministerul Muncii si cu UNICEF au lansat in luna mai o brosura numita “Astazi vorbim noi!”. O brosura care a selectat mesaje ale elevilor dintre peste 4.000 de mesaje scrise de adolescenti din toata tara pe diferite teme: Educatie, Sanatate, Impactul Mass-mediei, Familie si asa mai departe. Astazi, voi aborda urmatoarele subiecte pe care tinerii le gasesc importante pentru dezvoltarea lor ca membrii ai societatii de maine: Educatia, Drepturile copilului si incluziunea sociala, Nevoia copilului de a participa la luarea deciziilor care il vizeaza.

Cătălin Zugravu, Secretar al Departamentului de Organizare Internă, Consiliul Național al Elevilor

Cătălin Zugravu, Secretar al Departamentului de Organizare Internă, Consiliul Național al Elevilor

Voi incepe cu educatia nu neaparat fiindca este domeniul in care activez ca si reprezentat, ci pentru ca o gasesc ca fiind elementul care sta la baza oricarei societati dezvoltate, oricarui stat, la baza formarii individului ca membru al unei comunitati. Chiar Marian Stas, expert in educatie, profesor universitar, care a predat la Univ. Harvard, a afirmat ca “Actuala stare a educatiei reprezinta o amenintare la siguranta nationala”. Daca ar fi sa analizam toate problemele actuale ale educatiei, cu siguranta am depasi cu mult timpul alocat interventiei mele, tocmai de aceea ma voi rezuma la cele mai importante:
Curricula scolara. Am sa incep acest subiect prin a-l cita pe Julian Hingley, expert britanic in educatie care a profesat in Romania: “In Romania, elevii invata dupa o curricula potrivita secolului XIX. Aveti nevoie de o adevarata revolutie in acest sens.”   A trecut vremea in care scopul invatamantului era sa formeze oameni universali. Societatea s-a transformat, a evoluat atat de mult, incat elevul care incearca sa se dezvolte pe toate planurile ramane la un stadiu de mediocritate. Educatia de astazi este una de masa, in care singura posibilitate a elevului este de a alege intre real si uman. Incercam sa construim o societate democratica, si nu vom reusi niciodata: si asta pentru ca in locul unde este formata viitoarea resursa umana care va alcatui societatea, in cadrul invatamantului, elevilor nu le este data nici macar posibilitatea larga de alegere. Invatamantul este domeniul care are cel mai mare impact psihologic in dezvoltarea copilului, si totusi in tara noastra, acesta este centrat pe profesor. Elevul tine ochii in banca, scrie, vorbeste doar cand este intrebat si ia totul ca fiind un adevar absolut, nu se intreaba niciodata “de ce?”. De aceea, cand ii este pusa o intrebare din afara lucrurilor invatate, este dezorientat si nu face conexiuni.

O alta problema a educatiei este pregatirea profesorilor, si nu ma refer la pregatirea lor in campul lor de activitate, ci la pregatirea lor pedagogica. Pedagogia nu ar trebui sa reprezinte o abilitate secundara sau tertiara in pregatirea profesorala, ci cheia capacitatii de a educa. Profesorii trebuie sa fie niste traineri, niste lideri capabili sa motiveze copiii spre a isi satisface setea de cunoastere. Atat profesorii cat si directorii ar trebui pregatiti continuu, asa cum o corporatie isi antreneaza continuu departamentele pentru a atinge eficienta maxima. Meritul ar trebui promovat in cadrul scolilor, directorii sa fie niste manageri cat mai buni, nu oameni afiliati politic. Iar pentru ca toate acestea sa fie posibile, este nevoie de finantarea educatiei. Cele mai mare cheltuieli guvernamentale cu educatia au fost in 2007, cand educatiei i-a fost alocat 4,25% din prod intern brut. Insusi UNICEF a atentionat statul roman ca daca nu aloca cel putin 6% din PIB educatiei, va pierde intre 12 si 17 miliarde de euro in perioada 2015-2025.

Mai mult decat atat, traim intr-o tara in care majoritatea oamenilor se numesc romani, in care 89% din cetateni sunt ortodoxi, si totusi noi nu avem dezvoltat un sentiment puternic de comunitate, o societate civila activa, si asta din cauza unui sistem educational ineficient.

Imaginati-va efectele devastatoare pe care le are aceasta lipsa a invatamantului efficient asupra Romaniei. Lipsa educatiei cauzeaza saracie si o lipsa a valorilor morale. Stiti ce se intampla cand aceste doua cuvinte se intalnesc intr-o familie: se petrec abuzuri, fizice sau psihologice, mai ales asupra copiilor. Negarea dreptului copilului la educatie, la libera gandire, la formare personala. Exista cazuri de copii care doresc sa isi depaseasca situatia financiara precara, si reusesc, intra la licee de prestigiu. Acolo insa, din cauza faptului ca sistemul educational nu este centrat pe elev, din cauza faptului ca mica comunitate a elevilor nu este atent supravegheata, el este marginalizat, exclus social din cauza situatiei lui financiare. Poate chiar mai rau, este batjocorit si agresat. O mare parte dintre aceste abuzuri ar putea inceta, nu maine, nu peste un an, ci peste zece ani doar in cazul in care educatia este revolutionata ACUM, si totusi nu se fac demersuri in acest sens. De fapt, daca nu ar fi fost UNICEF si ANPDCA, poate ca noi, Consiliul  Elevilor, nu am fi fost acum capabili sa ne facem vocea auzita la un asemenea nivel. Trebuie sa intevenim acum!
Mai mult decat atat, copilul trebuie sa participe la deciziile care il vizeaza. Adultii de astazi ne spun ca nu avem discernamant, ca suntem supusi erorii, dar ei trebuie sa inteleaga ca doar participand la luarea deciziilor putem responsabiliza un copil, il putem invata sa isi exprime opinia si sa lupte pentru aceasta, ii putem sterge cu buretele mentalitatea gresita precum ca “Actiunile lui sunt prea mici pentru a conta, ca mersul statului si politica nu sunt niste subiecte interesante, ca oricum politicieni sunt in general oameni rai”. Traind printre elevi, va pot spune ca aceasta mentalitate este promovata si supra promovata in randul acestora. Dar cum sa facem acest lucru, cand reprezentantii elevilor alesi democratic sunt persecutati atunci cand nu se conformeaza cu dorintele generale ale conducerilor, cand incearca sa lupte pentru colegii lor? Cum putem face acest lucru cand elevul este constant descurajat sa isi afirme punctul de vedere, deoarece acesta ar putea leza interesele sau opiniile unei persoane descrise ca fiind “net superioare” lui?
Intr-un sfarsit, mesajul adultilor de maine catre adultii de astazi este “Ajutati-ne sa devenim o comunitate in adevaratul sens al cuvantului! Ajutati-ne sa invatam ceea ce inseamna cu adevarat democratia! Aratati-ne cat de importante sunt opiniile noastre, cat de important pentru stat, si indirect pentru noi, este sa fim activi civic! Invatati-ne ce inseamna puterea celor multi! Ajutati-ne sa ramanem romani!”

 

 

Copiii care m-au (re)convins să-i susțin

în UNICEF România | scris de echipa UNICEF | pe 06/Apr/2015 | 0 Comentarii

Din experiența unui Mesager UNICEF

Ionuț Sălcianu este unul din Mesagerii UNICEF și face parte din echipa noastră din aprilie 2014. El și colegii lui vă abordează pe stradă, în piețele aglomerate sau în centrele comerciale din Bucuresti și vă povestesc despre ce face UNICEF pentru copii. La sfârșitul discursului lui explică și ce poți face și TU pentru copiii din Romania și din întreaga lume, și anume să donezi lună de lună o sumă modică, echivalentul poate al unui bilet la film, devenind astfel prietenul copiilor, adică un Prieten UNICEF.

După un an de la venirea lui Ionuț în echipa UNICEF, el a vizitat una din comunitățile în care UNICEF se implică prin campania „Hai la scoală!”. Prin diferite activități cu copiii, cadre didactice, părinții și comunitatea, UNICEF sprijină reîntoarcerea copiilor la scoală. Astfel, Ionuț a văzut impactul și rezultatele campaniei UNICEF și a cunoscut beneficiarii pentru care cere persoanelor fizice cu care discută, să devină Prieteni UNICEF.

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Ionuț, Mesager UNICEF, în vizită la școala din Fântânele, Cojasca, jud. Dâmbovița

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Ionuț, Mesager UNICEF, în vizită la școala din Fântânele, Cojasca, jud. Dâmbovița

L-am rugat pe Ionuț să ne povestească cum i s-a părut în vizită. Iată ce ne-a spus:

Putem decide să fim noi ultima generație care vede săli de curs goale”– astfel își încheia Malala Yousafzai discursul de primire a Premiului Nobel pentru Pace anul trecut. Pentru cei care găsesc aceste cuvinte încă utopice, aș aduce drept argument experiența personală concretă (redată aici pe scurt) a unei vizite recente într-o comunitate din România – comunitate care a crescut și s-a unit în jurul unei școli – cândva între cele pe care Malala le avea în minte atunci când vizualiza o clasă pustie.

Vorbim despre satul Fântânele, comuna Cojasca, Dâmbovița.Un loc în care am avut ocazia să-mi reamintesc scopul la care am aderat în ultimul an, ca parte a echipei de strângere de fonduri UNICEF. Fântânele este una dintre comunitățile în care a ajuns programul „Hai la școală!”, ale cărui rezultate după 3 ani încheiați au produs, după cum am putut afla, un progres sensibil în ce privește participarea școlară și responsabilitatea familiilor față de educația propriilor copii.

Ionuț împreună cu Laur. © UNICEF Romania/ Radu Sandovici

Părinții vin la școală, antrenați în evenimente din care învață cot la cot cu școlarii. Învățătorii își redobândesc pasiunea pentru profesie, participând la educația comunității ca întreg. Copiii învață concomitent româna și romani (încă nu am pomenit că în Fântânele populația este 100% de etnie romă), fac schimburi culturale cu copiii altor sate și își însușesc totodată tradiția locală.Dar, dincolo de fapte, impresia pe care țin să o împărtășesc vizează atitudini.

Ascultând părinți care spun acum: „copiii mei trebuie să facă mai multă școală decât mine, să-și ajute mai mult copiii decât am fost ajutat eu”, observ cum mesajul capătă, treptat, universalitate.

© UNICEF Romania/ Ionuț, Mesager UNICEF, în acțiune, vorbind cu doi posibili Prieteni UNICEF

© UNICEF Romania/ Ionuț, Mesager UNICEF, în acțiune, vorbind cu doi posibili Prieteni UNICEF

O mamă a 11 copii găsește, venind la școală și petrecând timp cu alte mame și cu învățătoarea care le-a devenit prietenă, un răgaz de la muncile casei, pe când fiul ei de 7 ani Laur, se pregătește să devină constructor. Odată cu clasa I, a început drumul spre o posibilă carieră de inginer.

Asemenea frânturi de viață, cu așteptările (mereu mai temerare) pe care le exprimă, mi-au revelat o lume care, prin optimismul ei, te invită să construiești. Așa cum sigur o va face Laur, dar într-un fel mai profund. Laur este un mesager al vocii Malalei.

Vorbind despre mesageri, mă întorc în marele oraș, în care eu și colegii mei participăm cum știm mai bine la proiectul unei Românii cu educație mai bună. Dacă locuiești în București sau vizitezi orașul și te întâlnești cu Mesagerii UNICEF, putem vorbi despre ce nu încape în marginile unui articol și merită, cred eu, povestit.

Transmit, în numele, această invitație la dialog. Așa cum ai spune: „Hai la școală!”.