Unicef Blog

Din Categoria: "UNICEF România"

MMFPSPV publică Strategia Naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020

în UNICEF România | scris de echipa UNICEF | pe 05/Feb/2014 | 0 Comentarii

Strategia Naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020 şi  Planul operaţional pentru implementarea acesteia pentru perioada 2014-2016 au fost facute publice de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Procesul de elaborare a strategiei a inclus o consultare amplă a tuturor ministerelor cu atribuţii în domeniul protecției şi promovării drepturilor copilului, a organizaţiilor non-guvernamentale, dar şi a structurilor reprezentative ale copiilor şi a partenerilor internaţionali.

IMG_7514

Astfel, sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi cu sprijin tehnic şi financiar din partea reprezentanţei UNICEF România, a fost constituit un grup de lucru al cărui rol a fost acela de a stabili structura, priorităţile, principiile şi obiectivele ce stau la baza actualei strategii, urmărindu-se în acelaşi timp asigurarea coerenţei şi coordonării din punct de vedere instituţional şi legislativ.

Proiectul de strategie vizează o serie de schimbări care îşi propun să sprijine procesul de continuare a reformei în domeniul asistenţei sociale prin transformarea sistemului într-unul proactiv, concomitent cu coordonarea măsurilor din domeniul social cu cele din alte domenii responsabile cu drepturile copilului – educaţia şi sănătatea în mod special.

Obiectivele generale ale Strategiei sunt:

  1. Asigurarea accesului tuturor copiilor la servicii de calitate;
  2. Respectarea drepturilor şi promovarea incluziunii sociale a copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile (copii săraci, din mediul rural, romi, cu dizabilităţi, consumatori de droguri etc.);
  3. Prevenirea şi combaterea oricăror forme de violenţă;
  4. Încurajarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc.

Puteți citi întreg proiectul de strategie aici.

Vă invităm în perioada 05.03.2014-14.03.2014 să trimiteți propuneri, sugestii și opinii cu privire proiectul de strategie la adresa de e-mail dezbateri [@] mmuncii.ro.

Conferință Ministerială Regională pentru Educație – 10-13 decembrie 2013, Istanbul, Turcia

în Proiecte UNICEF | scris de echipa UNICEF | pe 09/Dec/2013 | 0 Comentarii

Intre 10 si 13 decembrie la Istanbul, în Turcia, va avea loc cea mai mare Conferință Ministerială Regională pentru Educație organizata de @UNICEF CEECIS si Guvernul Turciei.  La conferinta sunt așteptate să participe cele 20 de țări din regiune, pentru a discuta despre Agenda Post-2015 de Dezvoltare Regională și acțiunile care trebuie luate pentru a avansa accesul la educație pentru copiii din țările din regiune.

UNI114976

Printre principalele aspecte ce vor fi discutate la Conferința Regională pentru Educație sunt:

–      Investiția într-un an de educație pregătitor înainte de școală pentru fiecare copil

–      Implicarea tinerilor în timpul școlii

–      Alocarea mai multor resurse pentru școlile care au nevoi speciale

–      Sprijinirea școlilor pentru a include copii de toate etniile

Din partea României vor participa: Sandie Blanchetreprezentantul UNICEF în România, Remus Pricopie – Ministrul Educatiei, Codrin Scutaru – Secretar de Stat la Ministerul Muncii,   Angel Tilvar, presedintele Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport a Camerei Deputatilor, Liliana Preoteasa, Director General Ministerul Educației Naționale, Anca Nedelcu, Specialist Educație Fundația Soros, Luminita Costache – Specialist Educatie UNICEF Romania și Ana Maria Duminică, Reprezentant Tineri. 

Alte țări participante sunt: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Moldova, Muntenegro, Serbia, Tajikistan, Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Turcia, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

UNICEF estimează că peste 2.5 millioane de copii din Europa Centrală și de Est rămân în afara sistemului de educație de bază. Dintre aceștia:

–      1.6 milioane de copii de vârstă antepreșcolară nu beneficiază de educație timpurie din cauza lipsei serioase de servicii și facilități care nu le permit să se înscrie

–      Mulți dintre copiii care sunt în școală nu învață și nu se bucură de formare în domenii care să le asigure pregătirea necesară pentru piața muncii

–      Peste 50% dintre copiii de 15 ani din Europa Centrală și de Est nu își însușesc cunoștințe de bază în a citi, matematică și fizică

–      Milioane de copii din Europa Centrală și de Est abandonează școala înainte de terminarea liceului

–      Din cei aproape 5.1 milioane de copii cu dizabilități din Europa Centrală și de Est, 3.6 milioane de copii sunt în afara unui sistem de educație care să le poată ameliora situația sau să îi pregătească pentru integrarea activă în comunitate sau pe piața forței de muncă

In cadrul conferintei se va face apel catre cele 20 de guverne invitate sa isi intensifice eforturile pentru a se asigura că toți copiii vor avea acces la educatie de calitate – de la servicii de educație timpurie pana la cele liceale.

Mai multe detalii pe: www.education-equity.org

#EducationEquity

Ce poate nu știați despre SMILEY, noul Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România

în UNICEF România | scris de echipa UNICEF | pe 13/Nov/2013 | 0 Comentarii

Andrei Tiberiu Maria, cunoscut ca Smiley, este unul dintre cei mai prolifici artiști pop din România, având o carieră stralucită nu numai ca artist, ci și ca producător și om de televiziune.

UNICEF-Smiley-13

Smiley, muzicianul

După cinci albume premiate cu Discul de Aur, lansate împreună cu SIMPLU – trupa alături de care Smiley a captat atenția și aprecierea publicului, artistul a decis să se îndrepte către o carieră solo. Succesul care a marcat cele trei albume lansate în calitate de artist solo, nenumăratele premii oferite de către industria muzicală autohtonă și interesul din jurul turneelor sale naționale fac din Smiley artistul pop prin excelență în România.

Smiley, producătorul

“HaHaHa Production este dovada că visele pot deveni realitate. Să lucrez alături de prieteni pe care i-am întâlnit la gradiniță și în școala primară este tot ce mi-aș fi putut dori”, spune Smiley.

Devenit deja un nume puternic în industria muzicală, Smiley a dovedit că, pe lângă faptul că poate converti talentul în muzică de calitate, el poate transforma și muzica bună într-un business eficient. Astfel, în 2009 Smiley a fondat casa de producție HaHaHa Production din dorința de a uni toate forțele de producție într-un singur loc, prin formarea unei echipe puternice de artiști și producători talentați.

Printre cele mai de succes proiecte produse și dezvoltate de Smiley în calitate de producător s-au numărat artiștii HaHaHa Production: Radio Killer, Alex Velea, Mihai Ristea, Soré, Don Baxter, Cabron, Jazzy Jo, Giulia, Pacha Man, Speak, Brighi, dar și alți cunoscuți muzicieni, precum CRBL, Puya, Delia, Wanda, Zero, Elena Gheorghe, Anda Adam, Andreea Bănică, Loredana, Andra, Corina, Cream, Emanuel. În ceea ce privește colaborările internaționale, Smiley a colaborat cu Ingrid, o celebră artistă din Italia, dar și cu rapperii americani Snoop Dogg și Sway.

 

Smiley, omul de televiziune

Deși lumea lui Smiley se învârte în jurul domeniului muzical, artistul a avut ocazia să dovedească faptul că este și un priceput om de televiziune, ba chiar și un actor talentat. Smiley face parte din două dintre cele mai urmărite emisiuni de televiziune din România: Romanii au talent și Vocea României, apărând de-a lungul vremii într-un serial (Un pas înainte) și într-un lungmetraj – Un film Simplu.

Cine va fi noul Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF?

în UNICEF România | scris de echipa UNICEF | pe 08/Nov/2013 | 0 Comentarii

Începând cu marți, 12 noiembrie 2013, UNICEF România va avea încă un Ambasador al Bunăvoinței.

Alături de Andreea Marin si Gheorghe Hagi, ambasadori pentru UNICEF România, David Beckham, Shakira, Orlando Bloom, sau Ricky Martin, noul Ambasador UNICEF va fi vocea care aduce în atenția publică mesajele copiilor care au nevoie de sprijin, astfel încât drepturile lor să fie respectate.

De mai bine de 50 de ani, UNICEF colaborează cu celebrități pentru a aduce în atenția publică nevoile copiilor din intreaga lume. Aceste personalitati publice contribuie prin diverse acțiuni la protejarea drepturilor copilului și sprijină copiii vulnerabili să aibă o viață mai bună. Prin atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă copiii, prin contribuția în ceea ce priveste mobilizarea de resurse si prin influențarea politicilor publice, celebritățile care colaborează cu noi transmit un mesaj clar: copiii sunt o prioritate.

Ghiciți cine va fi noul Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF?

Oare cine va fi noul ambasador

Ce face un mesager UNICEF?

în UNICEF România | scris de UNICEF Romania | pe 09/Aug/2013 | 0 Comentarii

IMG_0719

V-am povestit despre cum puteți deveni Prieteni UNICEF. A venit momentul sa va vorbim despre cei care vă povestesc despre activitățile UNICEF zi de zi. Ei sunt mesagerii UNICEF.

In continuare, trei dintre mesagerii nostri împărtășesc ce înseamnă pentru ei experiența UNICEF și încearcă, încă o dată, să vă convingă că merită să ajutați copiii vulnerabili devenind Prieteni UNICEF.

1. Cum ai caracteriza in 3 cuvinte experienta de mesager UNICEF?

Gina: Ajutor, implicare si umanitate

Istvan: Este o experienta deosebita si aduce satisfactii pentru ca poti face BINELE.

Mădălina: Constructiva, dinamica si unica.

2. De ce aleg oamenii sa devina Prieteni UNICEF? Care-i principalul argument care ii convinge?

G: Principalul argument care ii convinge pe oameni sa devina Prieteni UNICEF este ajutorarea copiilor cu dizabilitati!

I.: Principalul argument sunt copiii si seriozitatea UNICEF.

M.: Oamenii care aleg sa devina Prieteni UNICEF constientizeaza faptul ca sunt copii care au nevoie de ajutor si cred in puterea lor de a schimba in bine lumea in care traim.

3. Care este cea mai frumoasa amintire sau intamplare de cand esti mesager UNICEF?

G.: Bine faci, bine gasesti! Era o zi torida de iulie. Ne plimbam prin Parcul Tineretului cu speranta ca vom gasi oameni dispusi sa faca un bine pentru viitorul societatii! Istoviti de atatea cautari, ne oprim sa vedem un grup de oameni care pedalau voiosi. La un moment dat, o doamna uitata de grup apare in urma lui dar se dezechilibreaza si cade. Cu pasi repezi ma indrept catre ea si o ajut sa se ridice si sa ne asezam pe cea mai apropiata bancuta! Dupa ce si-a revenit m-a intrebat surprinsa de ce port insemnele UNICEF. Ii explic si ii spun ca si dansa poate face un bine facand o donatie astfel sprijinind UNICEF-ul sa-si continue campaniile. Spre surprinderea mea, nu a stat prea mult pe ganduri si a spus DA alaturi de un comentariu: ,,Sa fii OM este de apreciat! Asa cum exista oameni dispusi sa ajute un om aflat la necaz, eu de ce nu pot?”

I.: De cand sunt mesager UNICEF pot sa spun ca cea mai frumoasa amintire a fost cand o doamna mi-a spus ca aprecieaza ceea ce face UNICEF pentru copii si cel mai mult aprecieaza ca avem rabdare si vointa sa fim mesagerii UNICEF ului.

M.: Cea mai frumoasa intamplare de cand sunt mesager UNICEF a fost atunci cand o pensionara s-a oprit si mi-a spus “Ce bine ca va intalnesc! Cum as putea sa donez si eu?”.

4. De ce ar trebui cineva sa devina Prieten UNICEF?

G.: Dupa parerea mea, oameni ar trebui sa devina prieteni UNICEF pentru a sprijini viitorul societatii!

I.: Oamenilor trebuie sa le pese mai mult de semeni lor. Devenind Prieten UNICEF sunt siguri ca acei copii care au nevoie vor avea ajutorul necesar pe o perioada lunga.

M.: Oamenii ar trebui sa devina Prieteni UNICEF pentru ca impreuna putem face ca lumea sa fie mai buna si putem ajuta copiii sa se dezvolte la potentialul lor maxim.

Saptamana Romilor

în UNICEF România | scris de UNICEF Romania | pe 08/Apr/2013 | 0 Comentarii

Astazi 8 aprilie se sarbatoreste Ziua Nationala a Romilor.

Pe parcursul saptamanii 8-12 aprilie o serie de evenimente vor avea loc pentru a aduce in atentia publica  principala minoritate din Romania si Europa, minoritatea Roma.

UNICEF sustine demersul Agentiei de Dezvoltare Comunitara Impreuna organizand pe 10 aprilie lansarea filmului “Povestea lui Ilie” urmata de o dezbatere pe tema incluziunii sociale.

Toti copiii au dreptul sa viseze, indiferent de circumstantele in care se afla sau de caracteristicile lor. Responsabilitatea noastra e sa-i sustinem !