Unicef Blog

Prima Gală UNICEF din Constanța

în Proiecte UNICEF | scris de UNICEF Romania | pe 08/Jul/2011 | 0 Comentarii

Pe 15 iulie 2011, va avea loc la Constanța prima Gală UNICEF.
Este pentru prima oară când organizăm un eveniment în afara Bucureştiului şi suntem încântaţi de toată susţinerea partenerilor noştri locali. Fără ajutorul celor de la DP World Constanţa acest eveniment nu ar fi putut avea loc.

Ne întâlnim cu mic, cu mare, vinerea viitoare, pentru un scop nobil şi anume de a strânge fonduri pentru înfiinţarea primului centru multifuncţional din jud. Constanţa.  Mai simplu putem să îi spunem Gradiniţa Prietenă a Copilului.  Acesta este un loc în care copiii, în special cei vulnerabili, cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani,  vor beneficia de servicii de educaţie,  asistenţă medicală şi socială, iar părinţii lor, de consiliere parentală.

În cadrul evenimentului va avea loc şi mult aşteptata licitaţie de păpuşi. Le mulţumim tuturor designerilor, copiilor, profesorilor care ne-au spijinit şi au realizat păpuşi.

Vom reveni cu mai multe detalii despre eveniment,  să vă prezentăm păpuşile care vor fi licitate şi participanţii.
Până atunci, dacă credeţi că ne puteţi ajuta, vă rugăm să ne contactaţi.  Avem mai multe bannere pe care, dacă doriţi le puteţi descărca.

Banner 162×162 (GIF)

Banner 300×250 (GIF)

Banner 300×400 (GIF)

Mulţumim înca o dată şi până la următorul post, îl lăsăm pe Muffin să vă vrăjească.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2011

în Proiecte UNICEF | scris de UNICEF Romania | pe 28/Jun/2011 | 0 Comentarii

Dupa cum ştiti, UNICEF derulează în această perioadă o campanie de strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi. Dorim să vă amintim şi de alte proiecte pe care le realizăm pentru aceşti copii şi de aceea vă amintim că în această perioadă au loc Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2011.

Începând cu anul 2007, UNICEF şi Special Olympics au colaborat pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la abilităţile şi drepturile copiilor cu dizabilităţi intelectuale, pentru a schimba percepţiile şi a combate atitudinile negative. Împreună, cele două organizaţii promovează participarea şi încurajează autonomia copiilor cu dizabilităţi intelectuale din întreaga lume şi a familiilor acestora, cautând să le dezvolte independenţa, încrederea şi abilităţile de advocacy prin programe sportive şi servicii medicale şi sociale aferente.

În perioada 25 iunie – 4 iulie 2011 se desfăşoara Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2011 la Atena. Nadia Comăneci a participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale destinate persoanelor cu dizabilităţi. Cincizeci de sportivi din România, cu şi fără dizabilităţi intelectuale, împreună cu antrenorii lor, vor participa la competiţii de atletism, baschet unificat, bocce, gimnastică artistică şi tenis de masă.

Aproximativ 7.500 de sportivi cu dizabilităţi, din 185 de ţări, vor participa la această ediţie a Jocurilor Mondiale. Sportivii se vor întrece, pe parcursul săptămânii viitoare, în 22 de discipline.

Le urăm succes participanţilor români şi îi aşteptăm acasă cu multe medalii!

 

Depinde de voi câţi copii vom putea ajuta!

în Campanii | scris de UNICEF Romania | pe 16/Jun/2011 | 0 Comentarii

Numărul copiilor care vor beneficia de serviciile susținute prin această campanie depinde de contribuțiile publicului. Serviciile pentru acești copiii cu dizabilități nu sunt ieftine, dar investiția făcută la timp și asigurând standarde minime de calitate, pot garanta rambursarea avantajoasă din partea beneficiarilor către societate.

Costul non-intervenției de azi va fi plătit mult mai scump mâine.

Costul unui serviciu de suport al familiei cu copii cu dizabilități poate varia între 5 și 10 Euro pe zi.

Costul unui serviciu pentru un copil care nu are familie sau pe care familia nu-l poate îngriji sau care a fost separat de familia lui pentru asigura interesul superior al copilului, poate varia între 25 si 30 de Euro pe zi. Deci de 3-5 ori mai mult!

Pentru fiecare 5 SMS-uri de 2 Euro vom putea asigura serviciile necesare de suport pentru o familie cu un copil cu dizabilităţi.

Pentru fiecare 10 SMS-uri de 2 Euro vom putea contribui la menținerea calității serviciilor oferite într-o casă de tip familial pentru un copil cu dizabilități.

Pentru noi fiecare copil contează! Deci fiecare SMS e important. Obiectivul nostru este sa reușim să strângem cel puțin suma necesară pentru a garanta serviciile în casuțe de tip familial pentru 50 de copii și pentru a asigura asistența și suportul necesar pentru 500 de copii care cresc și sunt îngrijiți de familia lor. Asta ar însemna însă ca peste 1,000,000 de oameni să trimită un SMS de 2 Euro.

Copyright poză: ©UNICEF Romania/ Christian Kostyak

Campania de strângere de fonduri “Împreună pentru fiecare copil”

în Campanii | scris de UNICEF Romania | pe 08/Jun/2011 | 0 Comentarii


În România, existã peste 61.000 de copii cu dizabilitãți. Statisticile oficiale aratã cã, la 30 decembrie 2010, 241 de copii cu dizabilitãți sunt îngrijiți prin servicii de tip rezidenþial aflate în subordinea organismelor private acreditate, în timp ce 8.802 de copii cu dizabilitãți trãiesc in serviciile de tip rezindențial publice. În total, existã 9.043 de copii cu dizabilitãți în serviciile de tip rezidențial. Cifrele nu vorbesc despre dificultãțile pe care le presupune finanțarea de cãtre organizațiile neguvernamentale a acestor alternative comunitare prin care au fost preluați copii cu dizabilitãți din instituțiile publice și nici despre viitorul acestor copii transferați din centre de plasament în cazul în care membrii comunitãții nu contribuie la susținerea serviciilor respective și la continuarea lor și dupã vârsta de 18 ani.

UNICEF România împreună cu TVR organizează o campanie de strângere de fonduri Împreună pentru fiecare copil în beneficiul copiilor cu dizabilităţi din România.

Prin intermediul campanieiUNICEF urmărește sprijinirea familiilor care au copii cu dizabilități, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se separe de copii pentru a le asigura protecția și sprijinul necesar. De asemenea pentru copiii cu nevoi speciale care nu au familie și dintre care mii au trăit în instituții nepotrivite pentru dezvoltarea lor, vor fi sustinuțe continuarea serviciilor de protecție specializată în căsuțe de tip familial create de organizații neguvernamentale.

Cum poţi să donezi?

Donaţiile, în valoare de 2 euro, se pot face în perioada 7 -30 iunie 2011:

  • prin SMS la 879 în reţelele Orange, Vodafone si Cosmote sau la numărul 0900 900 760 în reţeaua Romtelecom. Serviciile au fost oferite gratuit de partenerii de comunicaţii şi nu se va percepe TVA la suma donată.
  • la orice sucursală BRD, în contul UNICEF deschis la BRD-Groupe Societe Generale, Sucursala Mari Clienţi, RO10 BRDE 450S V434 6556 4500 (cod 08)

 

Pentru DONAŢII ONLINE click aici.

 

Copyright poză: ©UNICEF Romania/ Christian Kostyak

Bun venit pe blogul UNICEF România!

în UNICEF România | scris de UNICEF Romania | pe 27/May/2011 | 0 Comentarii

Din 1991 UNICEF are reprezentanţă şi în România. De astăzi UNICEF are şi blog, prin intermediul căruia dorim ca voi să aflaţi mai multe despre proiectele noastre şi să vă spuneţi părerea despre activităţile, campaniile şi programele pe care le susţinem.

Începem prin a vă reaminti câteva lucruri despre noi.

 

Ce face UNICEF?

Asigură cel mai bun start în viaţă şi dezvoltarea timpurie a copilului: UNICEF ajută la crearea de Spitale Prietene ale Copilului şi a grupurilor de sprijin pentru mame pentru a contribui la creşterea ratei alăptării exclusive. Un alt domeniu de intervenţie este dezvoltarea şi implementarea Reperelor Fundamentale în Învăţarea şi Dezvoltarea Timpurie a copilului şi a unui curriculum cuprinzător în domeniul educaţiei timpurii. UNICEF lucrează cu guvernul şi partenerii săi neguvernamentali pentru a se asigura că fiecare copil este sănătos fizic şi suficient de dezvoltat pentru a asimila cunoştinţe şi că fiecare copil are acces la o educaţie preşcolară adecvată.

Educaţie parentală: Educaţia parentală îi ajută pe părinţi să-și dezvolte abilitățile de îngrijire ale copiilor lor, îi ajută să interacționeze cu ei și cum să se comporte cu ei, să îi asculte şi să îi înţeleagă şi cum să se asigure că propriul copil se dezvoltă la potenţialul său maxim. UNICEF îşi susţine partenerii – ONG-uri şi autorităţi – în eforturile pe care le depun cu scopul de a implementa la nivel naţional programe de educaţie parentală, cu accent deosebit pe ajutorul oferit celor mai vulnerabile familii.

Educaţie pentru toţi: Asigurând accesul copiilor la o educaţie de calitate centrată pe drepturile lor, se creează un efect de domino cu oportunităţi ce vor avea impact asupra generaţiilor viitoare. UNICEF lucrează împreună cu partenerii săi în comunități dezavantajate pentru prevenirea abandonului școlar și a absenteismului în cadrul campaniei privind participarea școlară care se desfășoară în întreaga țară.

Protecţia copiilor şi a adolescenţilor: Protecţia copilului este vitală pentru supravieţuirea, sănătatea şi bunăstarea lor. UNICEF colaborează cu partnerii săi pentru îmbunătățirea sistemelor de prevenție şi combatere a cazurilor de abuz şi exploatare a copiilor, în special a celor care nu se află în grija părinţilor sau care sunt în conflict cu legea. UNICEF promovează politicile sociale axate pe prevenirea abandonului copiilor, protecţia copiilor cu dizabilităţi şi îmbunătăţirea sistemului de justiţie juvenilă.

Lupta împotriva HIV/SIDA: Tinerii care trăiesc cu HIV/SIDA se confruntă cu lipsuri în educaţie şi bariere în ceea ce priveşte incluziunea lor socială. UNICEF lucrează cu partenerii săi pentru integrarea socială şi profesională a acestor tineri, pentru a le asigura o viaţă mai bună şi pentru a-i ajuta să lupte împotriva stigmei şi discriminării. Grupul ţintă al programului derulat de UNICEF pentru prevenirea şi reducerea riscului infectării cu HIV, îl reprezintă adolescenţii cu comportament la risc, utilizatori de droguri injectabile şi care practică sexul comercial.

Servicii de prevenire la nivel comunitar: UNICEF colaborează cu partenerii săi pentru a consolida reţeaua de asistenţi sociali, asistente medicale comunitare şi mediatori sanitari romi pentru a îmbunătăți calitatea şi accesibilitatea serviciilor socio-medicale în comunități dezavantajate. Accentul este pus pe consolidarea reţelelor comunitare formale şi informale de profesionişti în vederea creşterii capacităţii locale de a preveni încălcări ale drepturilor copilului cum ar fi: separarea copilului de familie, abuzul, neglijarea sau exploatarea.

Advocacy şi monitorizarea drepturilor copilului: Pentru a se asigura că reformele politicilor se aplică pentru copiii din întreagă ţară, UNICEF lucrează cu guvernul şi partenerii săi neguvernamentali la nivel naţional şi local pentru a promova politici mai eficiente pentru copii şi a consolida capacitatea instituţiilor pentru o mai bună monitorizare a încălcării drepturilor copilului.

Intervenții în situaţii de urgenţă: UNICEF este gata să acorde asistenţă copiilor afectaţi de dezastre şi să le protejeze drepturile, fiind mereu pregătit să răspundă în situaţii de urgenţă în special pentru reabilitarea durabilă a comunităţilor şi derularea proiectelor de dezvoltare.

Finanţare: În 2010, UNICEF a avut un buget de peste 2,2 milioane de dolari, din care 55% au reprezentat fonduri strânse la nivel local. Începând din 2005, UNICEF derulează activităţi locale de strângere de fonduri, implicând atât sectorul privat, cât şi persoane fizice pentru a contribui la finanţarea programelor sale în România.

Copyright poză: © UNICEF/Pirozzi