Unicef Blog

Maestrul Maxim Vengerov, ambasador UNICEF, concertează în exclusivitate în România la Gala UNICEF, pe 20 noiembrie

în Evenimente | scris de echipa UNICEF | pe 17/Nov/2014 | 0 Comentarii

Violonistul rus Maxim Vengerov s-a născut în capital Siberiei de vest, iar primul său concert alături de o orchestră s-a întâmplat când avea doar 6 ani. În 1990, când avea 15 ani, a câștigat Competiția Internațională de Vioară “Carl Flesch” și de atunci și-a început cariera de profesionist.

Maxim Vengerov

În anii ce au urmat s-a consacrat cu ușurință prin concerte foarte apreciate în mai toate capitalele lumii, a câștigat prestigioase competiții internaționale, a colaborat cu cei mai buni dirijori ai lumii și a înregistrat întregul repertoriu de vioară pentru numeroase case de discuri, primind numeroase premii și nominalizări, inclusiv Grammy si Artistul Gramophonic al Anului.

Maxim Vengerov deține de asemenea titlul de profesor onorific pentru multe dintre cele mai de top școli de muzică din lume, inclusiv la The Royal Academy of Music din Londra.

Înainte de a deveni primul interpret de muzică clasică din echipa de Ambasadori ai Bunăvoinței pentru UNICEF, în 1997, maestrul Maxim Vengerov a ținut numeroase concerte caritabile pentru copii în mai multe țări din Europa, iar din decembrie 1997 se ocupă cu generozitate și talent de campaniile de conștientizare și de strângere de fonduri pentru UNICEF din întreaga lume, inspirând lumea și copiii prin muzică.

Cunoscut publicului din România pentru prestanța memorabilă din cadrul Festivalului Enescu, unde a activat și ca dirijor al filarmonicii,  Maestrul Maxim Vengerov va susține, în calitatea sa de Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, un concert extraordinar la Gala UNICEF de Informare și Strângere de Fonduri în vederea protejării copiilor împotriva violenței, ce va avea loc pe 20 noiembrie în București.

Drepturile Copilului in Era Digitala, in dezbatere zilele acestea la Istanbul

în Evenimente | scris de echipa UNICEF | pe 17/Oct/2014 | 0 Comentarii

Zilele acestea, la Universitatea Istanbul, are loc o conferință internațională ce are ca teme principale copiii, tinerii și media digitală, găzduită de UNICEF în parteneriat cu 11 universități turcești.

Evenimentul marchează cei 25 de ani de la Convenția Națiunilor Unite a Drepturilor Copilului și își propune să evalueze progresul atins, dar și provocările constante cu care se confruntă copiii și familiile vulnerabile.

20141017_105917_resized

UNICEF Romania va participa la Conferința internațională de Instituționalizare a Drepturilor Copiilor in Viitorul Digital, care se va desfășura la Istanbul în perioada 16-17 octombrie 2014, alături de Conf. Univ. Dr. Raluca Radu, reprezentând Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării București și Asist. Univ. Dr. Anabella Maria Târnovan, ca reprezentant al Departamentului de Jurnalism, Relații Publice Sociologie și Psihologie, Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea“Lucian Blaga” Sibiu, care vor aplica și vor împărtăși informațiile din cadrul conferinței UNICEF în cursurile predate studenților lor.

Conferința va fi și locul de lansare a Raportului privind Drepturile Copilului în Era Digitală, pe care vi-l vom prezenta cât de curând.
Mai multe detalii despre eveniment puteti gasi pe site-ul oficial.

Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, despre lansarea proiectului demonstrativ “Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității” in jud. Bacau

în Proiecte UNICEF | scris de echipa UNICEF | pe 10/Oct/2014 | 0 Comentarii

Doamnelor și domnilor,

Atenția multor oameni din România și din afara hotarelor se va îndrepta către județul Bacău în următorii trei ani. Avem încredere că vom reuși să îmbunătățim viața a mii și chiar milioane de copii din România deoarece cauza copiilor este una dreaptă, investiția în copii este o decizie financiară viabilă, iar angajamentul și parteneriatul nostru sunt puternice.

Picture1

Proiectul demonstrativ „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității”, care se lansează astăzi în jud. Bacău, face parte din asistența tehnică pe care UNICEF o furnizează Guvernului României în vederea accelerării reformelor pentru copiii vulnerabili și familiile lor.

În următorii trei ani, cu susținere din partea Guvernului și în strâns parteneriat cu Consiliul Județean, autoritățile județene și locale, societatea civilă, părinți și copii, UNICEF va dezvolta și va implementa un model inovator de servicii în domeniile protecției sociale, educației și sănătății în aproximativ 50 de comunități din județul Bacău.

Ne așteptăm ca aceste servicii integrate să îmbunătățească viața a aproximativ 54.000 de copii și a familiilor lor prin facilitarea accesului la școală, îngrijiri medicale, ajutoare sociale în numerar și măsuri de protecție a copilului.

Ne vom asigura că, în fiecare comunitate, există un asistent social, un asistent medical și un mediator școlar care vor lucra împreună pentru a identifica copiii vulnerabili și familiile lor cu scopul de a le oferi susținerea de care au nevoie. O atenție specială va fi acordată familiilor care se confruntă cu dificultăți – fie pentru că sunt sărace, de etnie romă, din zone rurale, fie au copii cu dizabilități. 

UNICEF va susține de asemenea grădinițele și școlile selectate pentru a întări calitatea educației, pentru a face educația mai incluzivă, eficientă și pertinentă. Pentru a ne asigura că fiecare familie oferă copiilor săi un mediu în care aceștia să se dezvolte armonios, părinții vor beneficia de cursuri de educație parentală.

Acest proiect demonstrativ este susținut financiar de către Norway Grants și UNICEF, cu 3.3 milioane €, respectiv 2 milioane de €. De asemenea, autoritățile județene și locale vor contribui la implementarea modelului.

Rolul primăriilor este unul cheie întrucât ele vor furniza aceste servicii la nivelul comunităților implicând și alți actori locali: poliția, ONG-uri, biserica, etc. Consiliul Județean, sub conducerea Președintelui, și cu susținerea Prefecturii va coordona implementarea proiectului la nivel județean.

Autoritățile județene din domeniul sănătății, educației și tineretului vor oferi îndrumarea metodologică necesară. Județul Bacău a fost ales pentru implementarea acestui proiect demonstrativ pe baza mai multor criterii. Pe de o parte, au fost luați în considerare indicatorii sociali care sunt sub media națională, iar pe de altă parte faptul că autoritățile județene și-au luat un angajament ferm de a îmbunătăți viața copiilor și de a testa noi servicii integrate.

Consiliul de coordonare în domeniul protecției şi promovării drepturilor copilului şi adopţie, care cuprinde reprezentanți ai tuturor ministerelor implicate în protecția copilului, va lua în considerare modelul rezultat în urma implementării proiectului, în elaborarea viitoarelor politici din domeniu. Evaluările independente vor asigura identificarea și distribuirea bunelor practici în România și dincolo de hotare, întrucât ne așteptăm ca multe alte state să fie interesate de acest model.

Folosind expertiza și experiența acumulată în 190 țări și teritorii, UNICEF va furniza asistență tehnică la toate nivelurile, punând la dispoziție bune practici de la nivel european și mondial. În plus față de dovezile evidențiate de acest model pentru îmbunătățirea politicilor, UNICEF va susține România să obțină fonduri europene pentru a finanța aceste servicii inovatoare la nivel național.

Doresc să le mulțumesc domnului prim-ministru Victor Ponta și doamnei Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb ,pentru prezența domniilor lor în ciuda programelor de lucru încărcate. Acesta este un semn al angajamentului României față de cetățenii săi cei mai vulnerabili și mai prețioși: copiii. Mulțumirile mele se îndreaptă și către domnul Dragoș Benea, Președintele Consiliului Județean Bacău, care și-a oferit suportul de la bun început și nu în ultimul rând autorităților locale care vor implementa proiectul.
Norvegia este un partener la nivel global al UNICEF de zeci de ani și ne bucurăm să consolidăm acest parteneriat aici, în România, și mulțumim Norway Grants pentru susținerea financiară oferită.

Vă mulțumesc!

Violenta verbala raneste!

în Proiecte UNICEF | scris de echipa UNICEF | pe 01/Oct/2014 | 0 Comentarii

un mesaj de la Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România

Acum ceva vreme am întâlnit un băiat de șapte ani – să-i spunem Dan[1]. Trăia împreună cu familia lui și mergea la școală într-un oraș din România. Avea prieteni, o casă, avea chiar și un cățel. La prima vedere, totul era în regulă. Cu toate acestea, acest copil era o victimă a violenței – dar nu avea vânătăi pentru că nu era vorba de violență fizică. Era o victimă a abuzului verbal. În fiecare zi, părinții țipau la el sau îi puneau tot felul de etichete sau îl umileau. Îi spuneau că e prost și neisprăvit și-l comparau mereu cu fratele lui, care era ”cu mult mai bun decât el”. Ridicau vocea la cea mai mică greșeală. Iar băiatul îi credea, pentru că părinții lui erau universul lui, viața lui depindea de ei, ei erau punctul lui de sprijin și de referință.

4

De fiecare dată când spun această poveste, multă lume mă întreabă: “Și ce-i cu asta? Și părinții noștri au țipat la noi și uite că n-avem nimic. Asta nu e violență”. Cu toate acestea, Dan se va teme întotdeauna că nu face lucrurile bine și, ca să nu greșească, va prefera să nu spună și să nu facă nimic.

Cele mai recente cercetări în domeniul dezvoltării creierului arată că toate formele de violență au un impact negativ asupra copiilor. Îi afectează atât în copilărie, cât și la maturitate. Copiii victime ale violenței vor avea mai puțină încredere în ei înșiși și au șanse mai mari să fie temători sau să aibă un comportament violent, să nu se poată concentra la școală sau să aibă dificultăți în a-și face prieteni. Există o legătură clară între violența suferită în copilărie și multe din problemele care apar la maturitate. Obezitatea, depresia, abuzul de tutun, alcoolul, drogurile, infarctul, diabetul și cancerul sunt doar câteva dintre ele.

3

Astăzi, abuzul verbal împotriva copiilor – cu forme ca țipatul sau umilirea constante – sunt identificate în mod clar ca forme de violență. Abuzul verbal creează o reacție de stres în organismul și creierul copilului. Aduce modificări în chimia creierului, ceea ce afectează dezvoltarea și sănătatea copilului pentru tot restul vieții sale.

Să nu credeți că povestea lui Dan e unică. UNICEF a realizat un studiu despre copii și părinți care arată că, atunci când un copil greșește, prima reacție a 54% dintre părinți este să țipe la el. 11% dintre părinți îi dau imediat o palmă sau îl trag de păr. Sunt mulți copii ca Dan – numai că nu ies în evidență.

De ce apare violența împotriva copiilor? Cei mai mulți dintre părinți își iubesc copiii și le vor doar binele. Din păcate, nu toți au cunoștințele și abilitățile de a răspunde în mod constructiv la comportamentul copiilor. Majoritatea adulților repetă involuntar modelul de disciplină aplicat de părinții lor, bazat pe credințe ca ”bătaia e ruptă din rai” sau ”unde dă mama crește”.

Violența împotriva copiilor este de multe ori un act al părinților sau al celor care au copiii în grijă și are loc chiar acasă.

2

Spre deosebire de abuzul fizic, ce lasă urme pe corpul unui copil, violența emoțională este mai subtilă și este mai greu de identificat, atât de victimă, cât și de alte persoane. Cu toate acestea, consecințele sale sunt la fel de devastatoare.

Mai mult, 60% dintre români cred că violența domestică este ceva obișnuit. Faptul că violența domestică este adesea invizibilă, iar violența împotriva copiilor este acceptată înseamnă, de fapt, că acestea sunt foarte greu de identificat și abordat.

În practică, persoanele care ar trebui să protejeze copiii, cum ar fi părinții, familiile, asistenții sociali, profesorii sau personalul medical au greutăți în a recunoaște cazurile de violență împotriva copiilor.

UNICEF lansează o campanie de informare și conștientizare cu privire la violența verbală împotriva copiilor: Violența verbală rănește! Avem credința că, odată ce lumea va realiza că țipatul, amenințarea, ridiculizarea sau amenințarea copilului sunt forme de violență, schimbarea va fi mai ușor de făcut.

Campania are o componentă națională – mesajul va fi transmis prin spoturi TV și radio și prin social media. Câteva stații de radio și televiziune s-au alăturat deja efortului nostru: TVR prin toate canalele sale, grupul Pro, Prima TV, grupul de canale Discovery, Diva Universal, Societatea Română de Radiodifuziune, Magic FM.

Campania are și o componentă locală, prin care întărim capacitatea profesioniștilor, precum asistenții sociali sau asistenții medicali comunitari de a identifica și rezolva cazuri de violență împotriva copiilor în familie. Aceștia vor avea la îndemână instrumente de lucru care îi vor ajuta să mobilizeze comunitatea și să colaboreze mai bine cu familiile, precum și să sprijine părinții să adopte metode de disciplinare pozitivă a copiilor.

Campania este completată de dezvoltarea – în colaborare cu Ministerul Muncii, Ministerul Educație Naționale și Ministerul Sănătății – de servicii de prevenire la nivel local, inclusiv de prevenire a violenței.

Suntem mândri să avem alături de noi două instituții partenere cu un mandat foarte puternic de combatere și prevenire a violenței domestice și de protecție a drepturilor copiilor: Autoritatea Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Departamentul de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, ambele din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Suntem conștienți de faptul că avem nevoie de mult timp – ani întregi – pentru a reduce fenomenul de violență împotriva copiilor. De aceea, facem un apel către toți partenerii să ni se alăture: profesioniști din domeniul sănătății, educației și protecției sociale; parlamentari; organizații non-guvernamentale; familii; biserică; cluburi sportive etc. Recunoaștem eforturile depuse de mulți dintre ei și aș dori să menționez recent lansata campanie a organizației Salvați Copiii România.

Și, deoarece mass media are o mare influență asupra românilor, tineri și mai puțin tineri, ne bazăm, de asemenea, pe sprijinul dumneavoastră. Va multumim!


[1] Numele copilului a fost schimbat.

DLA Piper – UNICEF Cycle Challenge

în Campanii | scris de echipa UNICEF | pe 24/Sep/2014 | 0 Comentarii

DLA Piper, una din cele mai mari companii de avocatura din lume, organizeaza, pentru al treilea an la rand, UNICEF Cycle Challenge, o cursa sincron de pedalat ce are ca scop strangerea de fonduri pentru UNICEF.

Compania, care deja ofera asistenta juridică pro-bono pentru programul global UNICEF de justitie juvenila, va sustine joi, pe 25 septembrie, UNICEF Cycle Challenge. Competitia va avea loc in Europa si Orientul Mijlociu, iar 29 de echipe vor pedala simultan pe bicicletă de camera în 10 birouri DLA Piper din Viena, Bruxelles, Paris, Amsterdam, București, Budapesta, Madrid, Cologne, Frankfurt și Dubai.

Echipele se vor întrece pentru a determina care dintre ele, prin aportul succesiv al membrilor, poate pedala pe cea mai lungă distanță folosind doar o singură bicicletă de camera.

UNICEF_Cycle_Poster B

Din România, echipele DLA Piper participante sunt:

Dacă vreți și voi să susțineți eforturile pentru copii ale acestor oameni, puteti dona in paginile mentionate mai sus până la ora 16:00! 

Multumim, DLA Piper si le urăm multă baftă participanților!

DLA Piper s-a alaturat eforturilor UNICEF intr-un parteneriat de treiani oferind asistenta juridica pro-bono in valoare de 5 milioane de dolari pentru cazurile de justitie juvenila. De asemenea, DLA Piper si-a luat angajamentul de a strange aditional 1,5 milioane de dolari prin donații private și activitati de strangere de fonduri de la angajati, astfel incat copiii care intra in conflict cu legea sa fie protejati, iar drepturile lor sa fie respectate. 

ONG-urile din Bulgaria si Romania lucreaza impreuna cu si pentru tineri

în UNICEF România | scris de echipa UNICEF | pe 18/Sep/2014 | 0 Comentarii

In contextul cooperarii bilaterale pe tema adolescentilor si tinerilor, reprezentantele UNICEF Romania si UNICEF Bulgaria demareaza un proiect comun menit sa sprijine organizatiile guvernamentale si non-guvernamentale din ambele tari sa lucreze impreuna cu si pentru tineri si adolescenti.

In 2014, UNICEF Romania, in parteneriat cu UNICEF Bulgaria, Biroul Regional UNICEF CEE/CIS, Ministerului Tineretului si Ministerul Educatiei, a permis adolescentilor sa se implice si sa ia cuvantul in cadrul unei conferinte regionale ce a prezentat situatia tinerilor NEETs*, care nu sunt cuprinsi in vreo forma de educatie, pregatire profesionala sau in campul muncii, cu scopul de a identifica modalitatile prin care chiar tinerii se pot implica si pot contribui imbunatatirii situatiei prezentate.

IMG_1532

Aceasta initiativa a continuat cu o intalnire de doua zile in Bucuresti, la care ONG-uri invitate s-au consultat cu reprezentantii UNICEF asupra masurilor de prevenire a situatiei tinerilor NEETs.

IMG_1518

La intalnire au participat: Cosmin Cristian, Secretar de Stat Ministerul Tineretului si Sportului, Paul Nary – Specialist Adolescenti de la biroul regional UNICEF CEE/CIS, membrii UNICEF Romania si Bulgaria, organizatii din Romania (Salvati Copiii Romania, Consiliul Tinerilor din Romania, ALIAT, ARAS, Tineri pentru Tineri, etc) si Bulgaria (Koncordia, reteaua organizatiilor de protectie a copilului Bulgaria, Youth Forum), precum si adolescenti si tineri care doresc sa imbunatateasca situatia NEETs din tara lor.

__

* NEETs = not in Education, Employment or Training