Doamnelor și domnilor,

Atenția multor oameni din România și din afara hotarelor se va îndrepta către județul Bacău în următorii trei ani. Avem încredere că vom reuși să îmbunătățim viața a mii și chiar milioane de copii din România deoarece cauza copiilor este una dreaptă, investiția în copii este o decizie financiară viabilă, iar angajamentul și parteneriatul nostru sunt puternice.

Picture1

Proiectul demonstrativ „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității”, care se lansează astăzi în jud. Bacău, face parte din asistența tehnică pe care UNICEF o furnizează Guvernului României în vederea accelerării reformelor pentru copiii vulnerabili și familiile lor.

În următorii trei ani, cu susținere din partea Guvernului și în strâns parteneriat cu Consiliul Județean, autoritățile județene și locale, societatea civilă, părinți și copii, UNICEF va dezvolta și va implementa un model inovator de servicii în domeniile protecției sociale, educației și sănătății în aproximativ 50 de comunități din județul Bacău.

Ne așteptăm ca aceste servicii integrate să îmbunătățească viața a aproximativ 54.000 de copii și a familiilor lor prin facilitarea accesului la școală, îngrijiri medicale, ajutoare sociale în numerar și măsuri de protecție a copilului.

Ne vom asigura că, în fiecare comunitate, există un asistent social, un asistent medical și un mediator școlar care vor lucra împreună pentru a identifica copiii vulnerabili și familiile lor cu scopul de a le oferi susținerea de care au nevoie. O atenție specială va fi acordată familiilor care se confruntă cu dificultăți – fie pentru că sunt sărace, de etnie romă, din zone rurale, fie au copii cu dizabilități. 

UNICEF va susține de asemenea grădinițele și școlile selectate pentru a întări calitatea educației, pentru a face educația mai incluzivă, eficientă și pertinentă. Pentru a ne asigura că fiecare familie oferă copiilor săi un mediu în care aceștia să se dezvolte armonios, părinții vor beneficia de cursuri de educație parentală.

Acest proiect demonstrativ este susținut financiar de către Norway Grants și UNICEF, cu 3.3 milioane €, respectiv 2 milioane de €. De asemenea, autoritățile județene și locale vor contribui la implementarea modelului.

Rolul primăriilor este unul cheie întrucât ele vor furniza aceste servicii la nivelul comunităților implicând și alți actori locali: poliția, ONG-uri, biserica, etc. Consiliul Județean, sub conducerea Președintelui, și cu susținerea Prefecturii va coordona implementarea proiectului la nivel județean.

Autoritățile județene din domeniul sănătății, educației și tineretului vor oferi îndrumarea metodologică necesară. Județul Bacău a fost ales pentru implementarea acestui proiect demonstrativ pe baza mai multor criterii. Pe de o parte, au fost luați în considerare indicatorii sociali care sunt sub media națională, iar pe de altă parte faptul că autoritățile județene și-au luat un angajament ferm de a îmbunătăți viața copiilor și de a testa noi servicii integrate.

Consiliul de coordonare în domeniul protecției şi promovării drepturilor copilului şi adopţie, care cuprinde reprezentanți ai tuturor ministerelor implicate în protecția copilului, va lua în considerare modelul rezultat în urma implementării proiectului, în elaborarea viitoarelor politici din domeniu. Evaluările independente vor asigura identificarea și distribuirea bunelor practici în România și dincolo de hotare, întrucât ne așteptăm ca multe alte state să fie interesate de acest model.

Folosind expertiza și experiența acumulată în 190 țări și teritorii, UNICEF va furniza asistență tehnică la toate nivelurile, punând la dispoziție bune practici de la nivel european și mondial. În plus față de dovezile evidențiate de acest model pentru îmbunătățirea politicilor, UNICEF va susține România să obțină fonduri europene pentru a finanța aceste servicii inovatoare la nivel național.

Doresc să le mulțumesc domnului prim-ministru Victor Ponta și doamnei Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb ,pentru prezența domniilor lor în ciuda programelor de lucru încărcate. Acesta este un semn al angajamentului României față de cetățenii săi cei mai vulnerabili și mai prețioși: copiii. Mulțumirile mele se îndreaptă și către domnul Dragoș Benea, Președintele Consiliului Județean Bacău, care și-a oferit suportul de la bun început și nu în ultimul rând autorităților locale care vor implementa proiectul.
Norvegia este un partener la nivel global al UNICEF de zeci de ani și ne bucurăm să consolidăm acest parteneriat aici, în România, și mulțumim Norway Grants pentru susținerea financiară oferită.

Vă mulțumesc!